GHEORGHE CARTIANU-POPESCU (1907 – 1982) Membru corespondent al Academiei Române, profesor universitar emerit, specialist de reputa?ie interna?ional? în domeniul radiocomunica?iilor

S-a nascut la 8 august 1907 in comuna Borca, o localitate pitoreasca din judetul Neamt, fiind al treilea copil al inginerului Ion Cartianu si al Eufrosinei Cartianu, o femeie culta, casnica.
?coala primara a inceput-o in comuna in care s-a nascut si a continuat-o in comuna Dubrovat, jud. Iasi, unde tatal sau a fost mutat in interes de serviciu.
În timpul Primului Razboi Mondial (1916 – 1918), copil fiind, a trait ca martor ororile provocate de conflagratie, a vazut raniti, mizeria refugiatilor si deznadejdea oamenilor, fapte de care isi amintea cu tristete si durere.
Tatal sau a fost mutat din nou in interes de serviciu, in anul 1918, de aceasta data la Bacau, unde a plecat cu toata familia. Aici, Gheorghe a urmat cursurile liceului din oras pina la absolvire.
În liceu a cucerit cele mai bune aprecieri si simpatii, atit din partea profesorilor, cit si a colegilor. Din aceasta perioada a vietii a inceput si pasiunea lui pentru stiinta. Ca elev, a fost colaborator la Gazeta matematica, cititor pasionat al literaturii franceze, admirator al lui Proust; avea inclinatii spre muzica si a luat lectii de pian si vioara.
În dorinta lui de a zbura, a construit cu fratele lui, Paul, un planor, pe care l-au lansat de pe o magazie, dar care a cazut, dezmembrindu-se. Tot cu fratele lui a construit o alta jucarie adevarata, un aparat de radioreceptie cu lampi, realizare exceptionala, cu care si-a uimit colegii. A terminat sectia reala a liceului in anul 1926, ca absolvent de onoare.
În acelasi an s-a inscris la concursul de admitere la Facultatea de Electrotehnica (Politehnica din Bucuresti), al carei student a devenit la 19 ani si pe care nu a parasit-o pina la sfirsitul vietii. Paralel cu studiile la Politehnica, a urmat si Facultatea de Matematica la Universitatea Bucuresti. Ca student, a fost remarcat de profesorii lui, care au observat la el, cu prilejul seminariilor, colocviilor si examenelor, staruinta si munca ordonata pe care o desfasura zi de zi. Nu s-a limitat sa invete numai cursurile predate, a studiat si o vasta literatura de specialitate in domeniul fizicii si matematicii.
Dupa ce a citit lucrarea fizicianului H. Weil – Raumzeit und Materie, nota: „...Am gasit o expunere savanta a teoriei relativitatii, care mi-a fost mie, ca student in anul III, aleasa revelatie a descoperirii unei lumi noi, lumea spatiului relativist“.
În anul 1932, Gh. Cartianu-Popescu a obtinut titlul de inginer diplomat al ?colii Politehnice din Bucuresti, Sectia electrotehnica.
În anul 1930 s-a instalat la nord de Bucuresti, in comuna Baneasa, primul post de emisiuni radiofonice, la care au lucrat o pleiada de ingineri, pe atunci tineri, care s-au specializat in noua ramura in dezvoltare – electronica. Multi dintre ei au devenit, de-a lungul timpului, personalitati cunoscute.
Din anul 1933, inginerul Cartianu-Popescu a fost angajat de Societatea de Radiodifuziune, pentru a lucra la studioul Bucuresti si la statia de emisie Otopeni.
Un an mai tirziu, in anul 1934, a fost solicitat de profesorul Ernest Abason sa preia postul de asistent la cursurile de matematici speciale si geometrie descriptiva in ?coala Politehnica. În acelasi timp, prof. Tudor Tanasescu l-a solicitat si ca asistent la cursul nou infiintat de radiotelecomunicatii.
Inventarea primelor tuburi electronice, la inceputul secolului XX, a deschis noi cimpuri de cercetare in stiinta electronicii. Dupa ce, in anul 1904, Fleming a inventat dioda si, in 1907, Lee de Forest, trioda, G. Marconi a realizat primele transmisiuni de radio-telegrafie. În cursul vietii sale, ing. Gh. Cartianu-Popescu a asistat la cele mai importante inventii in domeniul electronicii si si-a adus contributia originala la utilizarea acestora in practica, prin perfectionari, inventii si teorii originale.
Începind cu anul 1937 a renuntat la postul de la Societatea de Radiodifuziune si a ramas ca asistent la Catedra de radiocomunicatii, dedicindu-se cu pasiune cercetarii, proiectind si realizind numeroase instalatii. Dupa studii si cercetari laborioase, care au durat timp de citiva ani, in anul 1940 a publicat o serie de articole privind stabilitatea sistemelor electrice liniare si neliniare, prin care a formulat noul criteriu de stabilitate, cunoscut sub numele de Criteriul Cartianu-Loewe. În acelasi an a devenit colaboratorul unor reviste de specialitate din strainatate, ca L’Onde Electrique, Electronics Letters, Annales des electrocommunications s.a.
Rezultatele cercetarilor sale au fost publicate si in reviste romanesti, ca: Telecomunicatii; Buletinul Institutului Politehnic din Bucuresti; Memorii si monografii ale Academiei Romane s.a.
A continuat activitatea didactica, in anul 1949 a fost avansat conferentiar la Catedra de radiocomunicatii si a predat disciplinele linii si antene, aparate si instalatii de radiotehnica si electricitate. Din 1948, dupa ce J. Bardeen a inventat tranzistorul, Cartianu-Popescu a inceput cercetari intense aplicative. În anul 1949 a realizat prima legatura cu radiorelee din tara, intre studiourile din Bucuresti si statia de emisie Tincabesti, utilizind o statie de emisie de conceptie proprie. În anul 1951 a construit o instalatie originala, cu care a efectuat emisiuni si receptii pe unde ultrascurte cu modulatie de frecventa. A demonstrat superioritatea acestora fata de modulatia de amplitudine. În anul 1952 a fost numit sef al Catedrei de radiocomunicatii si a predat cursul de bazele radiotehnicii. În anul 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei Romane. A obtinut titlul de doctor inginer cu lucrarea Modulatia de frecventa, in anul 1968, iar in 1970 a devenit doctor docent.
Lista lucrarilor stiintifice publicate de Gh. Cartianu-Popescu cuprinde 75 de titluri, dintre care in reviste de specialitate a publicat subiecte despre: stabilitatea sistemelor electrice liniare si neliniare, modulatia de comunicatie tip releu sau radio dispecer s.a. A publicat noua tratate de mare valoare pentru specialisti.
A pregatit mii de studenti si 47 de doctori ingineri, pe care i-a indrumat si carora le-a formulat subiecte de teze.
Cele mai impresionante amintiri au fost relatate de doamna Ana Cartianu-Popescu, nascuta Tomescu, sotia sa, cu care s-a casatorit in anul 1930, pe atunci asistenta de limba engleza la Universitatea Bucuresti. Doamna Cartianu-Popescu a fost profesoara si decan la Facultatea de Limbi Germanice, ea insasi o personalitate in domeniul didactic si cultural.
Au locuit intr-un apartament frumos amenajat, situat pe strada Tudor ?tefan nr. 4. Fiecare avea biroul sau si biblioteca proprie, cu carti de specialitate. Nu intretineau relatii mondene, cea mai mare placere a sotilor fiind studiul si cercetarea stiintifica. Doamna Cartianu-Popescu a scris: „...Am trait o viata intreaga ca doi studenti, fiecare cu locul si preocuparile sale, cu lucruri simple, marginindu-se la membrii familiei, prieteni din tinerete si colegii de profesie. În dialogul nostru interdisciplinar, imi vorbea adesea despre proiecte si cautari stiintifice, ceea ce ii deschidea perspectiva voiajului imaginar al unui vesnic tinar cautator in lumea cunoasterii“.
S-a stins din viata la 26 iulie 1982, in plina activitate creatoare.
Toate realizarile care ii poarta semnatura – inventii brevetate, instalatii proiectate si realizate, articole si tratate publicate – sunt marturie a marii sale personalitati si ii atesta un loc important in istoria dezvoltarii radiodifuziunii romane si a invatamintului superior romanesc.