Iarna in munti

PREFATA

Amator: cel care iubeste. Pus in antiteza cu profesionist, termenul amator este luat de multe ori in sens peiorativ cand, de fapt, sensul sau originar este unul profund pozitiv. Conotatia negativa data acestui cuvant este o mare nedreptate, o poluare a conceptului originar. Amatorul este cel care face ceva din dragoste si fara a cauta sau primi alta rasplata decat placerea pura a activitatii intreprinse. Ca orice poveste de iubire relatia amatorului cu pasiunea sa trece prin etape de la timiditate la tatonare, apoi la o relatie cu o intensitate din ce in ce mai accentuata si, nu de putine ori, la un sfarsit ce survine sau nu gradual, la o stingere a vapaii.

La mijlocul anilor ’90 cand m-am mutat in Cluj, ca student, auzeam tot timpul, in cercurile montaniarzilor, numele lui Dinu Mititeanu, Domnul Dinu (cum ii spuneau cunoscutii mei). In timpurile de dinaintea internetului cotidian generalizat si a retelelor sociale virtuale, notorietatea cuiva se construia prin viu grai si de pe urma unei activitati validata de comunitate. Domnul Dinu era deja o legenda. Ii intalnisem numele prima data in „Singuratatea verticalelor. Jurnalul unei vieti frante” de Alexandru Bradut Serban, insa prima intalnire veritabila, fata in fata, avea sa se intample abia in 2010, cand am revenit la Cluj. Domnul Dinu asa cum l-am cunoscut eu atunci mi-a lasat impresia unui om extrem de vivace, de entuziasmat, de motivat, pana la punctul in care tineri care aveau o treime din varsta sa abia puteau sa tina pasul. In 2005, a facut parte din echipa care a pornit Sectia Universitara Cluj a Clubului Alpin Roman, iar cinci ani mai tarziu continua sa fie motorul acestei intreprinderi. Pentru un fost cadru universitar inconjurat de studenti pasionati de munte numele sectiei Clubului alpin parea cat se poate de potrivit, asta pana cand ajungeai sa il cunosti pe Dinu Mititeanu si iti dadeai seama ca el este primul dintre studenti, atat ca nivel de energie, dar mai ales ca dorinta continua de a invata atat de la altii, cat mai ales impreuna cu altii.

Cand ma gandesc la ce inseamna sa fii un amator de munte primul nume care imi vine in minte este al sau. Iubirea este ceva obsesiv si care consuma in totalitate. Dincolo de deceniile petrecute pe poteci, pe trasee de alpinism sau de schi, mai multe decat deceniile de viata ale multora dintre noi, grija cu care Domnul Dinu vorbeste sau scrie despre munte este de o intensitate marcanta. Pentru generatiile obisnuite a scrie cu policele insistenta asupra nuantelor prezenta nu doar in volumele publicate, dar chiar si in mesajele efemere de pe retelele de socializare, poate parea pedanterie. Domnul Dinu merge pe munte si nu la munte. Pentru el distinctia este esentiala: nu este un spectator, ci un actor! Pe Dinu Mititeanu muntele il cheama si de munte are dor. Nu cucereste varfuri, ci este cucerit de munte. Numele varfurilor, vailor, raurilor - toate conteaza chiar daca este vorba doar de o litera pusa gresit, chiar daca e vorba de a merge impotriva cutumelor. Numele celei de care esti indragostit conteaza! Datele, anii, conteaza si ei. Nu este vorba de acribie de dragul acribiei, ci de o istorie personala cu repere si evenimente esentiale. Muntele, pentru Dinu Mititeanu, nu este un hobby, ci o poveste de iubire.

Pentru multi montaniarzi romani Domnul Dinu a fost si este un mentor. Probabil va obiecta la aceasta eticheta ca fiind prea formala sau pretentioasa, insa realitatea este aceasta, indiferent cat de departe au ajuns unii in practicarea alpinismului sau cat de putin au continuat altii povestea lor de iubire cu muntele. Vocatia lui Dinu Mititeanu a fost impartasirea, in cadru formal sau nu dar mereu prin exemplul personal. Ceea ce m-a frapat din primul moment cand l-am intalnit a fost cat de contemporan este. Am cunoscut multi alpinisti care au ramas ancorati in anii lor de glorie (reala sau perceputa) ca intr-un loc comod, familiar, unde toate reperele sunt clare si imuabile. Nu l-am auzit pe Dinu Mititeanu folosind vreodata expresia „pe vremea mea” intr-un context care sa sugereze superioritate. Intotdeauna contextul a fost unul narativ, faptic, tocmai poate pentru ca Dinu Mititeanu este profund contemporan. Cand am primit versiunea netiparita inca a acestei carti solicitarea principala a fost sa citesc capitolele tehnice ca nu cumva sa se fi strecurat „in carte greseli, teorii, tehnici depasite.”

Iarna in munti, a patra carte semnata de Dinu Mititeanu, este precum cele anterioare, impartasirea unor trairi de pe munte. Ce este diferit insa fata de volumele care o preced e continutul explicit didactic care ocupa prima jumatate a textului. Cartea nu este si nici nu se vrea un manual in ciuda faptului ca este structurata pe discipline si probleme. Tocmai acest aspect o face atractiva mai ales debutantilor. Nu este o carte scrisa de un profesionist, ci marturia unui amator. Primordial nu este aspectul tehnic, nici chiar atunci cand este tratat in detaliu, ci experienta traita. Iarna in munti distileaza experienta personala a unui om aflat permanent intr-o cautare de a fi mai competent, mai bun, mai eficient in relatia sa cu muntele.

Iubirea pe care Dinu Mititeanu o are fata de munte nu se rezuma doar la drumetii, schi sau ascensiuni. Ea se consuma si atunci cand autorul acestei carti este departe de creste. Dinu Mititeanu este un cititor vorace de literatura montana, de la jurnale, biografii si descrieri la texte tehnice. Cunoasterea muntelui nu o face doar cu piciorul sau cu ochii, ci si cu intelectul. El are nevoie nu doar sa cunoasca muntele, ci sa il si inteleaga si acesta este secretul a peste sase decenii de relatie neintrerupta. De nicaieri poate nu reiese mai evidenta aceasta coabitare si imblanzire prin intelegere decat din capitolul dedicat avalanselor. Autorul nu este si nici nu se pretinde un expert in studiul avalanselor si tocmai acest aspect face textul lui abordabil. Capitolul este scris de un om care incearca de decenii sa puna in ordine si sa dea sens, in primul rand pentru el insusi, istoriilor personale: moartea lui Alexandru Bradut Serban, avalansa din 1974 de la Podragu, avalansa de la Balea din 17 aprilie 1977, avalansa din martie 1988 din Apuseni, avalansa din Fundu Caprei din 28 decembrie 2002 si multe altele. In acest capitol nu gasim doctrine (scoala franceza, metoda elvetiana, abordarea nord-americana), ci o sinteza personala, o explicatie pentru sine, utila insa si altora a motivelor pentru care Domnul Dinu inca se bucura de munte cel putin 100 de zile pe an si la varsta de 84 de ani.

A impartasi este pentru Dinu Mititeanu un impuls, dar si o obligatie. Desi a inceput sa publice tarziu, dincolo de articole sau materiale pe blog si in reviste, odata pornit si-a asumat total si aceasta noua postura: primul sau volum a aparut in 2016, al doilea in 2019, al treilea in 2022, iar acest al patrulea va aparea in 2023. Cu vehementa arata cu degetul spre alpinisti care nu au impartasit (vreodata sau inca) din experienta lor fie ca sunt din trecut (de exemplu, Al. Floricioiu), fie ca sunt din prezent. Experienta pe munte si mai ales ceea ce acesta ne ofera vine, crede Dinu Mititeanu, cu obligatia de a transmite. Pentru autor aceasta carte nu doar intareste legamantul acestuia de a impartasi, ci il duce dincolo de memorialistica sau evocari oferind un indrumar practic de a ne bucura iarna de munte. De aici incolo depinde de fiecare dintre noi sa gasim intre aceste coperti nu doar raspunsuri la intrebari, ci mai ales o sursa de inspiratie pentru a ne construi propria poveste de iubire.

Cosmin ANDRON,
Ghid montan UIAGM,
profesor la Ecole Nationale de Ski et d’Alpinisme,
Chamonix