Discuție despre activități caritabile și educative cu Lucian Sălcuțan, membru ROTARY Club și AGIR Buzău
Avocatul Lucian Sălcuțan, membru AGIR Buzău, a fost, pe 23 octombrie, invitatul emisiunii „Clubul artelor” de la Campus TV.
Reprezentant și al Clubului Rotary Buzău, al cărui trezorier este, Sălcuțan a adus în discuție diversele activități cu caracter caritabil pe care le-a coordonat de-a lungul timpului pentru dezvoltarea comunității locale.
„Spre deosebire de alte cluburi din alte părți ale țării și ale lumii, ne-am axat mai puțin pe activități umanitare și mai mai mult pe activități simbol. Am vrut de la început să facem lucruri care să atragă atenția unor oameni în direcții care credem noi că sunt importante în societatea buzoiană. De exemplu, la începutul anilor 2000, am organizat un bal de caritate prin care am strâns fonduri pentru a achiziționa instrumente muzicale pentru elevii Liceului de Arte Buzău”, a declarat Lucian Sălcuțan.
Tot în cadrul emisiunii, invitatul a amintit despre donația de echipamente pentru studiul și experimentarea realității virtuale și a roboticii făcută recent către Muzeului Județean. Beneficiarii finali ai donației sunt elevii buzoieni și din județele vecine care frecventează Centrul Științific Explorer la Centrul Muzeal „I.C. Brătianu”.
AGIR Buzău se alătură astfel Rotary Club, Muzeului Județean și Inspectoratului Școlar Județean în activitățile dedicate elevilor cu scopul de a le dezvolta pasiunea pentru știință. „Vrem să atragem în acest demers și companii naționale mari care să investească în dotarea cu echipamente noi”, a mai spus Lucian Sălcuțan.