Dr. ing. Ion Conecini • Conf. dr. ing. Virgil Dumbrava BURSA DE ENERGIE ELECTRICA Editura AGIR, Bucuresti, 2007, 150 pag.
Data: 16-31 mai 2007
In lucrarea recent aparuta, autorii prezinta teoretic si practic cele mai noi schimbari intervenite pe piata de energie.
Autorii explica transformarile din sectorul energetic românesc, pe baza cerintelor legislatiei comunitare, descriind mecanismele principalelor burse din Europa.
Cartea este structurata pe opt capitole, fiecare divizat in subcapitole, astfel: Cap. 1 – Evolutia sistemului energetic din România; Cap. 2 – Schimbarile din noul mileniu in domeniul sistemelor energetice din intreaga lume; Cap. 3 – Evolutia pietei de energie electrica din România; Cap. 4 – Evolutia cadrului legislativ al Uniunii Europene in domeniul energiei electrice. Particularitati in procesul de implementare; Cap. 5 – Functionarea pietelor de energie electrica; Cap. 6 – Legislatia primara si secundara din România in domeniul energiei electrice; Cap. 7 – Aspecte privind organizarea si functionarea pietei de energie electrica din România; Cap. 8 – Rolul, structura si functionarea bursei de energie electrica.
Pentru elaborarea acestei lucrari a fost utilizata o vasta bibliografie, carti si articole publicate in tara si strainatate si site-urile existente pe Internet.
Lucrarea reprezinta o premiera editoriala in România, cautata si asteptata de specialisti si de publicul interesat de problemele energetice. Aceasta lucrare umple un gol din literatura de specialitate.
Ion Conecini este absolvent al Universitatii Politehnica din Bucuresti, Facultatea de Energetica. De la inceputul carierei sale a lucrat in unitati ale Sistemului Energetic National, ocupând functii de la inginer stagiar la cea de director general. In prezent este director general executiv al Federatiei Patronale Energetica. A obtinut titlul de doctor in stiinte tehnice, specialitatea electroenergetica, cu calificativul foarte bine si distinctia Cum laudae.
Virgil Dumbrava este absolvent al Institutului Politehnic din Bucuresti, Facultatea de Energetica, specialitatea retele si sisteme electrice (1985). A obtinut titlul de doctor (1998) cu teza Optimizarea structurii si functionarii retelelor electrice de distributie. In prezent este conferentiar la UPB, titular al cursului Piata de energie electrica.