INGINERI MARI PERSONALITATI ANTON D. CONSTANTINESCU 1914 - 2002

O viata pentru dezvoltarea industriei chimice
S-a nascut la Bucuresti, la 28 septembrie 1914, intr-o familie de muncitori modesti. Tatal, Dumitru, mecanic la fabrica de tigari, mama croitoreasa, au avut cinci copii, patru baieti si o fata.
Dupa terminarea Scolii primare "Petru Maior" nr. 16 din Bucuresti, a urmat cursurile liceale la "Sf. Sava", clasele I-V, si "Sf. Iosif", clasele VI-VII. Deosebit de talentat, a invatat singur sa cante la pian si vioara.
Pasionat de chimie, s-a inscris la Scoala Politehnica - Facultatea de Chimie Industriala din Bucuresti in anul 1935. Pentru a se intretine in facultate si a depasi greutatile materiale, a fost nevoit sa munceasca pentru a-si castiga existenta. A obtinut diploma de inginer in 1941. In acelasi an a fost incorporat in Regimentul 1 Transmisiuni, cu gradul de caporal, trimis pe frontul de rasarit. In transeele insalubre s-a imbolnavit de TBC, a fost internat intr-un spital militar si demobilizat.
In plin razboi, a fost angajat la fabrica "Nitrochimica" din Bucuresti, ca inginer raspunzator de productia sarurilor anorganice, ca sulfati de aluminiu, cupru, zinc, recuperari de deseuri din cenusi si aliaje cu continut de staniu.
In anul 1942 a proiectat si realizat in fabrica Nitrochimica o instalatie care producea zilnic 3000 kg de sulfat de cupru si o instalatie de granulat cupru.
In mai 1945 a fost numit director al fabricii Industria Chimica Fagaras, unde a proiectat si realizat o instalatie care producea 3000 kg de sulfat de cupru pe zi, cuptorul de granularea cuprului si o instalatie de recuperarea cuprului din apele reziduale provenite de la sulfatul de cupru, cu o productie de 2000 kg pe zi.
Avand o pregatire deosebita si experienta necesara, nu s-a multumit sa conduca uzina in calitate de director; framantat de ideea dezvoltarii industriei chimice romanesti, a lucrat ca proiectant si a introdus in productie metode noi, originale.
In anii care au urmat a realizat o instalatie de alauni necesara uzinelor de ape, o instalatie de nitrit-nitrat de amoniu si o alta instalatie de purificarea sulfului necesar pentru fabricarea de explozivi. Pentru fabricarea sulfatilor a introdus folosirea acizilor reziduali de la explozivi, iar ca metale diverse deseuri de la metalurgie.
La 11 iunie 1948, cand industria a fost nationalizata, a fost scos din functia de director al I.C. Fagaras, dar dupa scurt timp a fost reintegrat ca director tehnic. |n septembrie 1948 a fost transferat la Centrala Industriala a Chimiei si Metalurgiei Neferoase in calitate de dispecer pentru uzinele Nitramonia, Ocna Mures, Copsa Mica, Valea Calugareasca si Metalochimica. |n aceasta functie a reusit sa isi aprofundeze cunostintele privind instalatiile de amoniac, acid azotic, nitrocalcar si altele, devenind un specialist deosebit de valoros, de care industria chimica avea nevoie pentru dezvoltarea care s-a desfasurat in anii urmatori.
Din anul 1953 a fost numit in diferite functii si a actionat in vederea maririi capacitatilor de productie la Carbochim-Cluj, uzina etalon cunoscuta pe plan mondial, marirea capacitatii la Uzina de Acid Sulfuric de la Valea Calugareasca si cea de la Campinita. El a introdus tehnologii moderne la fabricarea prin electroliza a ingrasamintelor si sarurilor de acid fosforic.
In iunie 1956 a fost numit ministru adjunct la Departamentul Chimiei Anorganice din Ministerul Chimiei, desi nu era incadrat politic, conditie necesara atunci pentru a ocupa astfel de posturi importante. |n aceasta pozitie a militat pentru o dezvoltare rationala si echilibrata a industriei chimice, punand baza unor fabrici de acid sulfuric de mare capacitate, de ingrasaminte pentru agricultura si clorosodice pentru consumul intern si export, inzestrate cu utilaje si tehnologiile cele mai moderne in acel timp.
Din initiativa inginerului Anton Constantinescu, dupa anul 1957 s-au dezvoltat o serie de uzine mari ca aceea de la Tg. Mures pentru azot, Combinatul de la Turnu Magurele pentru ingrasaminte, acid sulfuric, amoniac si s-a dat o mare importanta sectoarelor de materii plastice de la Fagaras, Orastie, Ucea, Borzesti si Bucuresti. Sectorul anorganic pe care l-a condus timp de sase ani s-a dezvoltat armonios.
In afara de activitatea de ministru adjunct, a fost solicitat in calitate de consilier tehnic pentru relatiile economice industriale cu strainatatea. In aceasta calitate a participat la incheierea unor contracte de maxima eficienta cu numeroase tari.
In anul 1959 a fost solicitat sa predea cursul de tehnologie anorganica la Institutul Politehnic Bucuresti, fiind numit si membru in Consiliul stiintific al Facultatii de Chimie Industriala. |n afara cursurilor de zi, a predat si cursuri serale pentru ingineri economisti. Cursurile sale se bazau pe experienta personala, studentilor le transmitea cunostintele pe care le avea din munca sa teoretica si practica. La cursuri nu avea nici un fel de notite si prelegerile decurgeau liber, captivand deopotriva pe studenti si asistenti. A mai tinut cursuri la Facultatea de Chimie din Timisoara, din Iasi si la Academia Militara.
A lasat in urma o bogata literatura de specialitate, cursuri tiparite, articole si carti, dintre care citam: Sarea (1980); Eficienta tehnico-economica; Optimizarea procesului de granulare a azotului; Valorificarea materialelor refolosibile (1982); a cloaborat la LEXICONUL TEHNIC ROMAN, vol. VII, VIII, IX, X. A fost membru in colectivul de redactie al Revistei de chimie, al Revistei de coroziune si al Revistei de chimie analitica. A desfasurat o larga actiune de popularizare a industriei chimice prin conferinte in direct la radio si televiziune.
In ultimii ani de viata, inainte de a se retrage complet, a activat in cadrul AGIR, ca decan al Colegiului de etica profesionala. Pentru tineret a incercat sa reinvie dupa 1990 organizatia de cercetasi, al carei membru a fost in anii de liceu.
S-a stins din viata la 23 iulie 2002.