120 DE ANI DE LA NASTEREA SAVANTULUI DIMITRIE LEONIDA
Data: 1-15 iulie 2003
Aniversarea a 120 de ani de la nasterea savantului profesor inginer Dimitrie Leonida a avut loc sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei, domnul Ion Iliescu, si a constituit si un prilej de evocare a 75 de ani (1928) de cand a avut loc prima expozitie nationala de electricitate organizata tot de D. Leonida.
La aniversare au participat Ioan Opris, secretar de stat in Ministerul Culturii si Cultelor, dr. ing. Mihai Mihaita, presedintele AGIR, nepoata ilustrului omagiat, prof. Maria Zamfirescu Mocanu si numerosi ingineri energeticieni.
In deschiderea manifestarilor a luat cuvantul domnul ing. dipl. Silviu Lucian Bughiu, director general al SA Electrica, unitate economica care gestioneaza muzeul, si domnul dr. ing. Nicolae Diaconescu, directorul muzeului.
Domnul ing. dipl. Ghe. Panaitescu, in varsta de 92 de ani, si nepoata savantului au evocat viata si opera lui.
Domnul dr. ing. Mihai Mihaita a prezentat proiectul de reconstructie si modernizare a muzeului si conceptia de transformare a Parcului Carol I
intr-un complex muzeal al stiintei si tehnicii, fara modificari in structura arhitecturala actuala, redand parcului utilizarea initiala de expozitie a industriei romanesti. Proiectul a fost inaintat la Presedintie. Speram sa vedem aceasta opera infaptuita in anul 2006, la o suta de ani de la prima expozitie industriala romaneasca.