Marturii pentru eternitate

Langa impunatoarea cladire a Radiodifuziunii publice, pe strada General Berthelot, pe fatada unei case tipice pentru orasul Bucuresti, la inceputul secolului XX, se afla o placa de marmura dedicata generalului inginer Stefan Burileanu. Aici a locuit cel care - pentru multe generatii de ingineri-militari - a reprezentat un simbol al creativitatii tehnice puse in slujba apararii tarii. De aceea, consideram ca suntem intru totul indreptatiti ca la rubrica noastra permanenta intitulata Nevoia de modele sa rezervam, in numarul de fata, o scurta evocare a unei personalitati ingineresti pe nedrept uitata de foarte multi contemporani.
Stefan Burileanu s-a nascut in 1874, la Burila Mica, in judetul Mehedinti. A avut sansa de a putea urma cursurile scolare la Paris, unde a devenit, la varsta adolescentei, student la Scoala Politehnica. Dupa ce a primit titlul de inginer diplomat, a terminat si cursurile celebrei Scoli de ofiteri de artilerie si geniu de la Fontainebleau. Cu o asemenea formatie profesionala solida devine, in 1902, doctor in stiinte tehnice al nu mai putin celebrei Universitati Sorbona din capitala Frantei.
Stefan Burileanu a imbinat activitatea in randurile Armatei cu cea de cercetator in domeniul metalurgiei, astfel incat, in 1915, in plin razboi mondial, in conditiile in care Romania se pregatea sa-si redobandeasca teritoriile istorice si sa-si reintregeasca frontierele, a definitivat un proiect remarcabil. Asemenea autenticilor vizionari, generalul Stefan Burileanu a anticipat evolutia tehnicii militare, rolul pe care avea sa-l joace aviatia in viitorul mai apropiat sau mai indepartat, astfel incat, in 1915, a pus la dispozitia Armatei Romane si, mai tarziu, la dispozitia aliatilor din Primul Razboi Mondial, cel mai performant tun antiaerian din acea epoca, tun care ii poarta numele - Burileanu. Cu tragere rapida (ceea ce era o noutate in acel timp), tunul Burileanu de calibru 57 mm s-a dovedit o arma redutabila, perfectionata in continuare de autor si de alti ingineri romani.
Este semnificativ ca, dupa reintregirea nationala, a optat sa fie profesor de mecanica la Universitatea din Cluj. De asemenea, a predat la Scoala de ofiteri de artilerie, geniu si marina. Astfel, contributia sa la formarea ofiterilor-ingineri a fost esentiala, in special in domeniul in care a inovat continuu, si anume in cel al artileriei.
Generalul Stefan Burileanu s-a stins din viata in urma cu sase decenii, iar viata si activitatea sa nu s-au bucurat de atentia pe care o meritau si din pricina vitregiei vremurilor. Cu toate acestea, lucrarile sale fundamentale in materie de tehnica militara au continuat sa stea la baza formarii inginerilor-ofiteri. Mai ales dupa crearea, in 1949, a Academiei Tehnice Militare si a unei retele de scoli de geniu, elementele care au vizat echipamentul artileriei, indeosebi al celei antiaeriene, asa cum au fost gandite de generalul Stefan Burileanu, s-au aflat ca materie obligatorie de studiu.
Toate aceste date biografice converg spre conturarea unei idei importante, si anume ca Romania are traditii demne de tot respectul in tehnica militara care, din anumite unghiuri de vedere, asa cum o atesta istoria universala, au determinat progrese in numeroase domenii ale ingineriei. Bunaoara, multe dintre inovatiile si inventiile generalului Burileanu au marcat progrese in metalurgia tarii si, implicit, a celei mondiale.
Generalul Burileanu se inscrie intr-un lung sir de ingineri-militari care reprezinta adevarate modele de creatie stiintifico-tehnica si, totodata, de responsabilitate civica. Nu putem prezenta toate numele care merita sa fie amintite in acest sens, dar este suficient sa-l mai mentionam pe generalul Constantin Barozzi (1833 - 1921, foto alaturat), care a pus bazele unei etape superioare a ingineriei militare in domeniile geniului, geodeziei si cartografiei, devenit sef al Statului Major General si, apoi, ministru de Razboi, pentru a percepe corect locul si rolul unor inalti comandanti ai Armatei Romane si in sfera stiintelor si practicii tehnice. Bunaoara, generalul Barozzi, membru de onoare al Academiei Romane (1905), s-a remarcat si prin contributiile de mare valoare la modernizarea tehnologiilor din domeniul geodezic.
Nu poate fi subapreciata, decat cu asumarea riscului de a denatura istoria, contributia inginerilor-militari la ceea ce reprezinta cea mai inalta cauza nationala - apararea Romaniei. Cei doi ingineri-generali pe care ii evocam au fost, in Primul Razboi Mondial (Barozzi a incetat din viata dupa ce si-a vazut implinit visul sau si al generatiei sale, slujit pe campurile de lupta: faurirea Romaniei Mari), modele de competenta si responsabilitate.
Pe monumentul „Leul“ din Bucuresti, inaltat in memoria trupelor de geniu care au dat un important tribut de sange in Primul Razboi Mondial, sta scris: „Spuneti generatiilor viitoare ca noi am facut suprema jertfa pe campurile de bataie pentru intregirea neamului“. Cuvintele sapate in bronzul monumentului sunt un adevarat manifest peste timp, care ne improspateaza permanent memoria si in legatura cu mostenirea pe care suntem chemati s-o aparam si s-o imbogatim. Se stie prea bine ca trupele de geniu au fost formate si conduse de numerosi militari-ingineri, iar monumentul „Leul“, prin cele patru figuri care ii marcheaza laturile, indica si profesii ingineresti de baza: constructori de cai ferate, de drumuri si poduri, de fortificatii si de telecomunicatii. In toate aceste specializari ingineresti s-au remarcat mii de romani, luptatori pentru apararea tarii, iar sentimentele de recunostinta, inclusiv ale generatiilor actuale, sunt expresia pretuirii jertfei lor.
Vom continua, desigur, sa investigam aceasta zona extrem de generoasa in exemple stralucite, a ingineriei militare, deoarece - asa cum s-a vazut - exista marturii dintre cele mai elocvente despre modele autentice, demne de toata gratitudinea noastra. A le cunoaste si a le urma este un imperativ esential al formarii propriei personalitati.