MAI ESTE MULT PANA DEPARTE
Data: 16-31 iulie 2006
In ultimii ani, fiecare aparitie a Cartii Albe a IMM-urilor a prilejuit constatari amare. Nu în legatura cu temeritatea întreprinzatorilor mici si mijlocii, cu marea lor capacitate de a înfrunta dificultatile cu care se confrunta, cu spiritul de initiativa nedezmintit, ci – mai ales – în privinta slabului ecou în randurile celor pe care îi numim, cu si fara ironie, factori decidenti.
Faptul ca la fiecare editie se repeta, aproape identic, semnalele potrivit carora mediul de afaceri în care activeaza IMM-urile este tot mai nefavorabil ar fi de natura a da „unitatea de masura“ a perceptiei oficiale în legatura cu un sector de activitate care, în majoritatea tarilor lumii, este cel mai dinamic din întreaga economie. Nu este locul aici nici macar pentru o simpla enumerare a virtutilor de necontestat ale întreprinderilor mici si mijlocii. Ele sunt bine cunoscute cititorilor nostri, multi dintre ei implicati în activitatea întreprinderilor mici si mijlocii, fie în calitate de participanti nemijlociti în producerea si, respectiv, prestarea de bunuri si servicii, fie din postura de beneficiari (de consumatori). Fapt este ca atat ca numar, cat si ca volum de activitate, IMM-urile au cea mai mare pondere în realizarea si utilizarea produsului intern brut (PIB). Or, în mod normal, într-o astfel de situatie s-ar impune ca în centrul politicilor economice si sociale sa se afle tocmai IMM-urile. Nu numai ca nu se întampla asa, ci, comparativ cu editia precedenta, numarul întreprinderilor mici si mijlocii care considera ca mediul de afaceri le este tot mai nefavorabil a crescut cu 12 procente.
Este cat se poate de concludent faptul ca pe primul loc în seria dificultatilor cu care se confrunta IMM-urile se afla (peste 64 la suta din raspunsuri) fiscalitatea excesiva si birocratia, exact domeniile de responsabilitate ale institutiilor publice. Prin urmare, au fost identificate indirect si solutiile care se impun. O fiscalitate stimulativa si diminuarea birocratiei ar contribui substantial la ameliorarea întregului nostru mediu de afaceri. Nu este, însa, cazul sa ne facem iluzii. Semnale asemanatoare au fost date de fiecare editie a Cartii Albe a IMM-urilor, iar efectele se vad. La cat trebuie sa ajunga numarul celor nemultumiti pentru a se adopta, în sfarsit, masurile care se impun?