COMISIA ELECTROTEHNICA INTERNATIONALA (CEI) 100 DE ANI DE LA HOTARAREA DE A O INFIINTA
Data: 1-15 septembrie 2004
Se implinesc in acest an, 100 de ani de cand la Congresul Electricienilor organizat la Saint- Louis (SUA) in zilele de 12–17 Septembrie 1904, se hotara infiintarea unei organizatii profesionale “care sa examineze problema unificarii terminologiei electrotehnice si clasificarea aparatelor si masinilor electrice“ / 1 /
Daca secolul 19 fusese dominat de catre mecanica si masinile termice, secolul 20 se anunta a apartine electricitatii, justificarea fiind descoperirile care aparusera cat si aplicatiile lor.
Descoperirile in plan teoretic isi gaseau aplicatii tot mai numeroase in telegrafie si cabluri transcontinentale, iluminat electric, actionarea electrica a echipamentelor industriale, realizarea de noi tipuri de masini electrice, transformatoare si aparate de comutatie, radiofonie.
Schimburile comerciale de produse deveneau tot mai semnificative si se impunea ca “lumea sa inceapa sa vorbeasca la fel, atunci cAnd se referea la acelasi lucru“. Trebuia sa se opereze cu aceleasi sisteme de masurare, era nevoie ca orice nou concept sa fie reprezentat printr-un acelasi termen, iar definitiile -fara echivoc- sa fie astfel elaborate incat valabilitatea lor sa se intinda pe perioade cat mai lungi de timp. Era necesar ca parametrii unui motor spre exemplu, sa reprezinte acelasi lucru indiferent de locul unde acest motor era fabricat sau utilizat, evitandu-se neintelegerile, accidentele sau problemele de conflict in plan comercial.
Ca aceste probleme aveau o importanta cu totul deosebita si ca rezolvarea lor era impusa de necesitati reale, o dovedesc toate cele 5 Congrese ale Electricienilor premergatoare celui organizat la Saint Louis in anul 1904 (Paris 1881, Frankfurt 1891, Edinburgh 1892, Chicago 1893, Paris 1900). La toate aceste Congrese problema sistemelor de unitati figura printre problemele dificile a caror rezolvare nu s-a facut decAt in timp si printr-un element care a devenit definitoriu in activitatea CEI: consensul.
Daca adoptarea unui sistem bazat pe 3 marimi fundamentale: Centimetrul pentru lungimi, Gramul pentru masa, Secunda pentru timp, -Sistemul CGS- a fost realizat inca din anul 1874, aparitia unor noi unitati practice urmare a descoperirilor in electromagnetism, facea dificila referirea coerenta a noilor relatii si marimi la acesta. Necesitatea completarii Sistemului CGS in concordanta cu noile evolutii ale Electrotehnicii era evidenta dar tot asa de evidente erau si dificultatile /2-3/. Raportarea noilor unitati la Sistemul CGS existent, punea probleme dificile pe care nici Maxwell cu cele doua sisteme propuse: CGS electrostatic si CGS electromagnetic si nici Heaviside, nu le-au putut oferi rezolvari complete. Dar pasii facuti, n-au facut decat sa conduca spre Sistemele de unitati pe care astazi le utilizam dar care au trecut prin indelungate “distilari“.
Anul 1901, aduce in atentia electrotehnicienilor, sistemul de unitati propus de Giorgi care alatura Metrului (M), Kilogramului(K) si Secundei (S) ca unitati practice, o a 4-a marime de natura electrica: Amperul (A), sistem cunoscut astazi ca Sistemul MKSA.
Dar acest proces a durat mai bine de 50 de ani de la enuntarea Sistemului, avAnd ca etape anul 1935 cAnd la Reuniunea Generala a CEI de la Scheveningen se adopta Sistemul Giorgi si anul 1951, cand la Paris se adopta a 4-a unitate fundamentala: Amperul. Indelungatele dar justificatele discutii stiintifice, au condus astfel la realizarea unui sistem coerent de unitati care sa permita ca formulele utilizate si reprezentand fenomene fizice masurate in sisteme de unitati diferite, sa nu conduca la diferente numerice.
Daca acest prim grup de probleme care framantau comunitatea electrotehnica mondiala, pot avea la prima vedere unele conotatii cu caracter preponderent teoretic dar fara sa le minimalizam pe cele cu implicatii economice importante, exista altele cu un caracter predominant practic si pentru care electrotehnicienii trebuiau sa ofere solutii. Diversele Congrese ale Electricienilor stabilisera o serie de unitati practice: Ohm-ul, Volt-ul (V), Weber-ul (W), Coulomb-ul (C), Joul-ul (J), Watt-ul (W), Amper-ul (A) care trebuiau derivate din marimile fundamentale, dar care in diversele tari ele aveau de multe ori semnificatii diferite. Se mentioneaza spre exemplu la Congresul Electricienilor de la Paris (1881), ca in multe tari se semnaleaza unitati diferite pentru aceste marimi: 12 unitati diferite pentru forta electromotoare, 10 unitati pentru curent si 15 unitati diferite pentru rezistente / 2 /.
Schimburile economice tot mai importante in plan international impuneau ca pe langa clarificarea Sistemelor de unitati, sa existe si un sistem coerent de tipizare si definire a unor caracteristici si marimi: curenti, tensiuni, frecvente, randamente, dimensiuni de montaj, cu care sa se poata opera in electrotehnica indiferent de zona geografica in care aceasta s-ar face. Este motivul pentru care la Congresul electricienilor de la Saint-Louis desfasurat in anul 1904, “Camera Delegatilor Guvernamentali“ reprezentati la acest Congres sugereaza ceeace ar trebui facut: “sa se faca demersuri pentru a asigura cooperarea societatilor tehnice ale lumii, pentru constituirea unei Comisii reprezentative, insarcinata sa examineze problema unificarii nomencaturii (N.A. intr-un inteles mai larg-terminologie) si de clasificare a aparatelor si masinilor electrice“.
Doi ani mai tarziu la 12 Iunie 1906 (Londra), este organizata Reuniunea plenara a viitoarei “Comisii“ si urmare a eforturilor unor reputati electrotehnicieni ai vremii: Thompson–Lord Kelvin (primul Presedinte al viitoarei CEI), Alexander Siemens, RED Crompton, Boucheraut, Paul Janet, Malihu Thompson, Kennely, se semneaza actul de nastere al acestei organizatii a carui rol a crescut an de an, devenind in domeniul standardizarii, unul din varfurile triunghiului standardizarii mondiale CEI–ISO–ITU.
CEI reprezinta astazi factorul care asigura colaborarea intre electricienii din intreaga lume si contribuie prin studiile sale de specialitate si schimburile de informatii, la elaborarea “Recomandarilor“ care servesc pentru coordonarea, apropierea si unificarea prescriptiilor, regulilor, simbolizarilor electrotehnice in scopul intensificarii schimburilor de produse intre tari /4 /.
Astazi CEI cuprinde un numar de 62 tari avand statutul de membri plini din randul carora, 11 sunt membri asociati.
Din punct de vedere al reprezentativitatii, ei reprezinta peste 90% din cei care produc si utilizeaza energia electrica.
Romania este a 26-a tara care se alatura Comisiei Electrotehnice Internationale, constituind la initiativa lui CD Busila directorul “Institutului National Roman pentru Studiul Amenajarii si Utilizarii Izvoarelor de Energie“ (IRE) la 4 Ianuarie 1927, Comitetul Electrotehnic RomAn (CER). Primii presedinti ai CER pentru exercitiul anilor 1927–1928 au fost doi recunoscuti electrotehnicieni, Prof. Dragomir Hurmuzescu in anul 1927 si Prof. Vasilescu Karpen in anul 1928, care au devenit si vicepresedinti ai Consiliului CEI cu Sediul la Londra /5/. Alte personalitati stiintifice au activat de-a lungul anilor ca presedinti ai CER, doi din acestia consolidand activitatea si recunoasterea internationala: Profesorii CD Busila si Acad. Remus Radulet.
Din Biroul CER sau din cadrul unor comitete de studii au mai facut parte in decursul anilor numerosi oameni de stiinta romani cunoscuti prin rezultatele activitatii lor in tara si a participarii la viata stiintifica internationala, la mari organisme stiintifice de profil precum: Conferinta Marilor Retele Electrice (CIGRE), Conferinta Mondiala a Energiei (CME – WEC), Asociatia pentru Avansarea Stiintei. Din randul acestora pot fi mentionati: IS Gheorghiu, C.Budeanu, Plautius Andronescu, CD Busila, Cornel Miklossi, C.Parteni, Dionisie Germani, Dimitrie Leonida, Aurel Avramescu, C.Miletineanu, Calin Mihaileanu, Paul Dimo, Dorin Pavel, Martin Bercovici, Tudor Tanasescu, Alexandru Timotin, Andrei Tugulea, s.a.
Comitetul Electrotehnic Roman (CER), a avut o participare activa si apreciata in cadrul CEI, din randul contributiilor recunoscute aduse de Romania fiind cele legate de participarea la crearea Sistemelor de unitati si stabilirea terminologiei in domeniul energiei reactive si adoptarea unitatii de VAR pentru energia reactiva – lucrari coordonate de CER si C Budeanu
/ 6 / – coordonarea elaborarii Dictionarului CEI Multilingv al Electricitatii, Editia 1983 /7 /si a Tezaurului rational CEI al electricitatii 1986 / 10-11 /prin Acad. Remus Radulet si Alexandru Timotin.
Mentionam de asemenea faptul ca RomAnia a avut un presedinte al CEI, in persoana Acad. Remus Radulet fiind cel de al 26-lea presedinte (1964-1967), dupa ce in perioada 1961-1964 a fost vicepresedinte.
Astazi CER, care a militat de-a lungul anilor la armonizarea standardelor CEI cu cele nationale, este un participant activ in realizarea unor politici moderne in domeniul calitatii, antrenAnd la lucrarile sale specialisti recunoscuti din cercetare, invatamAnt, industrie si servicii, producatori si utilizatori ai tehnologiilor cu caracter electric.
Cele prezentate succint despre Comisia Electrotehnica Internationala (CEI) au avut ca scop sa evidentieze pe de o parte rolul pe care l-a avut aceasta institutie in standardizarea mondiala si totodata sa scoata in evidenta si adeziunea Romaniei la acest organism prin crearea si activitatea Comitetului Electrotehnic Roman (CER), aceasta rememorare a evenimentului justificand a fi mentionata.
In acest scop, Comisia Electrotehnica Internationala (CEI) isi propune rememorarea acestui moment, solicitand sub semnatura Secretarului sau General Dl. A.Amit, ca o serie de articole elaborate de CEI sub semnatura unor cunoscuti specialisti si tratand atat inceputurile CEI cat si activitatile sale, sa fie facute cunoscute specialistilor care lucreaza in domeniul electricitatii.
Comitetul Electrotehnic Roman (CER), isi face o datorie de onoare raspunzand acestei justificate dorinte, prezentand in traducere aceste materiale care reprezinta un exemplu de colaborare internationala in domeniul electricitatii, colaborare competenta si sensibila la mutatiile pe care progresul l-a generat in ani .
Multumim Colegiului redactional al Publicatiei Dumneavoastra pentru preluarea acestor materiale, sperAnd intr-o calduroasa receptare a lor din partea cititorilor.
BIBLIOGRAFIE
/ 1 / * * * Bulletin de la CEI, Vol XV, Nr. 5 67, Janviert 1981
/ 2 / Hans Teichman Giovanni Giorgi’s Contribution and the Role of the IEC. IEC Central offices, Geneve, 2001
/ 3 / Silvanus Thomson Le but et l’oeuvre de la Commission Electrotechnique Internatationale Bul Soc Politehnica , an XLVII, Nr 8 , Aug , P 1113-1129
/ 4 / Remus Radulet Comisia Electrotehnica Internationala ( CEI ) . Rev Electrotehnica ,an 9 ,1961 , Nr 6 , p 185-191
/ 5 / * * * Bull Societatii Politehnica ,anXLI, 1927, nr 4 , Aprilie
/ 6 / * * * Activitatea Comitetului Electrotehnic Roman ( 1935-1936 ) . Imn Bul IRE , anV, Nr 2 , Iunie 1937, p 436 –440
/ 7 / * * * Dictionnaire CEI multilingue de l ‘ electricite. Bureau Central CEI, Geneve, 1983
/ 8 / Remus Radulet si Alexandru Timotin Thesaurus CEI rationnel de l’Electricite . Bureau Central CEI , Geneve , 1986
/ 9 / Florin Teodor Tanasescu Academicianul Remus Radulet si activitatea sa in cadrul Comisiei Electrotehnice Internationale . Conf Acad . Romana ,, L5 , 15 –06-06
/ 10 / Florin Teodor Tanasescu Contributions Apportees par le Professeur Remus Radulet dans le domaine de la Terminologie et resultats de son Ecole . Rev Roumain des Sciences Techniques , Serie E-E , 2004 , Nr. Oct
/ 11 / Alexandru Timotin Aspecte semantice ale unui Tezaur al conceptelor tehnice . In vol :Terminologia in Romania si Moldova , Cluj , Ed Clusium , 2000 .
Lumea Electricitatii : 1820 – 1904
Mark Frary
In urma experimentelor lui Alessandro Volta din 1800, care condusesera la producerea de electricitate prin contactul reciproc al unor discuri din argint si zinc, umezite cu apa, studiul curentului electric a modificat directia fizicii secolului al 19-lea. In cautarea unei surse continue de energie, inventatorii din diferite parti ale lumii au proiectat baterii mai mari dar, ca si astazi, au fost invinsi de problema costurilor. Matematicienii si fizicienii s-au angajat intr-o cursa de deslusire a relatiei intime dintre electricitate si magnetism. In acelasi timp, inventatorii si inginerii au incercat sa se depaseasca intre ei, cu dispozitive si sisteme ingenioase si din ce in ce mai eficiente pentru a produce, masura si stapAni electricitatea.
Teoreticienii. Baza teoretica pentru intelegerea electricitatii a fost creata in anii 1800. In 1820, un fizician danez, H.C.Oersted, a demonstrat ca un curent care trece printr-un conductor ar putea devia acul busolei. Acest experiment i-a permis sa descopere efectul magnetic al curentului electric. CAnd demonstratia a fost repetata de profesorul De la Rive la Academia de stiinte din Paris, printre cei prezenti se afla si distinsul matematician André-Marie Ampère, care a inceput o serie de cercetari asupra fenomenului. Intre timp, Georg Simon Ohm, un fizician bavarez, a stabilit in 1827 o relatie importanta, conform careia curentul printr-un circuit este direct proportional cu forta electromotoare aplicata si invers proportional cu rezistenta.
Chimistul englez, Sir Humphrey Davey, lucrAnd pentru imbunatatirea securitatii minerilor care foloseau lumAnari, a produs in 1802 prima lampa cu arc electric, in care descarcarea electrica se producea intre doua piese din carbon. Asistentul sau in laborator era Michael Faraday, care in 1831, in timp ce era director al Laboratorului Institutului Regal, a investigat ceea ce el a numit „evolutia electricitatii din magnetism”. Faraday a efectuat masurari amanuntite si exacte ale fortelor de natura electrica. A mai efectuat numeroase experimente asupra procesului de magnetizare si demagnetizare, cu doua bobine izolate separate, infasurate pe un tor din fier, care i-au permis sa demonstreze cu succes complexul fenomen de inductie. Aceasta descoperire a fost cea care a netezit drumul pentru dezvoltarea ulterioara a generatoarelor si alternatoarelor electrice. Generatorul experimental cu disc al lui Faraday a devenit primul producator de curent electric continuu.
Intr-o serie de articole intre anii 1855 si 1873, fizicianul teoretician James Clerk Maxwell a folosit matematica fluidelor incompresibile, pentru a exprima liniile de forta ale lui Faraday, stabilind faimoasa sa serie de ecuatii si observAnd ca electromagnetismul prezinta o asemanare extraordinara cu proprietatile luminii. In acel timp Maxwell spunea : „Cu greu am putea evita concluzia, ca lumina consta din oscilatii transversale ale aceluiasi mediu, care este cauza fenomenelor electrice si magnetice”.
Cu toate acestea Maxwell, care a decedat in 1879, nu a apucat sa vada dovada experimentala a teoriei sale. Aceasta ii apartine lui Heinrich Hertz. Intre 1885 si 1889 Hertz a fost profesor la Politehnica din Karlsruhe in Germania si a efectuat experimente, in care descarca un condensator printr-un eclator, producAnd unde radio, care erau apoi detectate, cu ajutorul unui rezonator cu un eclator similar. Aceasta a reprezentat prima emisie si receptie incununata de succes a undelor radio, Hertz fiind capabil sa masoare lungimea de unda si frecventa. Ulterior el a aratat ca undele radio sunt reflectate si refractate, la fel ca lumina.
Sir Charles Wheatstone, un fizician si inventator englez, a fost profesor de filozofie experimentala la Colegiul Regal din Londra. In timp ce era la Heidelberg in Germania, pentru a studia anatomia, a asistat in 1836 la o prelegere, pe parcursul careia profesorul Müncke a facut demonstratia telegrafului cu un singur ac. Impresionat, Wheatstone a proiectat prima instalatie acceptabila comercial, care a intrat in functiune doi ani mai tArziu, in Anglia, pe Marea Cale Ferata din Vest. El a mai proiectat un telegraf cu imprimare ABC, care n-a reusit sa-si gaseasca o piata potrivita. Im 1843, Wheatstone a experimentat telegrafia subacvatica, dar modelului sau i-a lipsit izolatia corespunzatoare a firelor conductoare. Aproape simultan, in SUA, Samuel Morse a efectuat experimente similare, realizAnd cu succes un serviciu public intre Baltimore si Washington. Wheatstone mai este cunoscut pentru inventarea a doua noi dispozitive pentru masurarea si reglarea rezistentei electrice si curentului : reostatul si puntea Wheatstone, denumita astfel in cinstea lui.
Primul cablu telefonic submarin, care a legat Dover cu Calais, a fost montat de British Electric Telegraph Company. In 1866 un om de stiinta britanic, Lordul Kelvin, care mai tArziu a devenit primul presedinte al CEI, a mers mai departe cu telegraful sau Atlantic, obtinAnd o faima mondiala. Intre timp matematicianul Oliver Heaviside, care lucra ca operator telegrafist a demonstrat cum puteau fi reduse ecuatiile lui Maxwell la ecuatii diferentiale, mai usor de utilizat.
Deoarece generarea de energie publica devenise o realitate practica, oamenii de stiinta si-au concentrat atentia pe problemele legate de tratarea matematica a ingineriei electrice. Una dintre figurile cheie a fost germanul Charles Steinmetz, care in decursul a trei ani de la sosirea sa in SUA in 1889, a formulat legea histerezis-ului, permitAnd electrotehnicienilor sa calculeze si sa reduca pierderile de putere in motoare, generatoare si transformatoare. Steinmetz a reusit sa arate, cum putea fi folosita teoria numerelor complexe, ca un mijloc elegant de previziune a comportarii curentilor alternativi in circuite.
Inventatorii.
Daca prima jumatate a secolului a apartinut „teoreticienilor”, a doua jumatate a fost o perioada de creativitate in stiinta si inginerie. Inventatorii importanti din aceasta perioada ii includ pe Thomas Edison, Nikola Tesla, Guglielmo Marconi si Colonelul Crompton.
In SUA, Thomas Edison, initial vAnzator de ziare, a intrat in afaceri realizAnd aparate de telegraf. Transmiterea unui singur semnal in lungul unui cablu de telegraf era costisitoare si consumatoare de timp. Telegraful multiplex al lui Edison a permis mai multe semnale pe un singur cablu. In 1877, Edison si-a extins fabrica pentru a produce generatoare complete si sisteme de iluminat, incluzAnd propriul sau proiect de lampa cu filament. Dupa succesul comercial al inventiei sale, fonograful, a trecut la dezvoltarea primei lampi cu incandescenta cu succes comercial.
Nikola Tesla s-a nascut in 1856, in Smiljan, Croatia (atunci parte a Imperiului Austro-Ungar), din parinti sArbi, emigrati in SUA in 1884. El a obtinut 112 brevete doar in SUA, inclusiv brevetul 382.280, privind transmiterea electrica a energiei, pentru care este cel mai cunoscut.
In acest brevet Tesla scria . „La producerea unui curent alternativ, prin fiecare impuls, care implica o crestere sau o scadere de potential, eu reproduc in motor conditiile exacte ale generatorului si, prin astfel de curenti si producerea rezultata de poli, progresia polilor va fi continua si nu intermitenta”.
Guglielmo Marconi s-a nascut in Bologna, Italia, in 1874. Din 1896 a plecat in Anglia, fiind ajutat in experimentele sale de telegrafie fara fir de William Preece, inginer sef al Oficiului Postei. Intr-o scrisoare catre Preece din noiembrie al acelui an, Marconi remarca: „Aceasta incarcare si descarcare foarte rapida a capacitatii pune eterul inconjurator intr-o stare de vibratie, care influenteaza conductorul receptorului”. In aprilie 1897, el admite fata de Preece, ca „inca nu am fost in stare sa gasesc o explicatie satisfacatoare, privind modul in care semnalele trec de cealalta parte a dealurilor”.
Preocuparile Colonelului Crompton mergeau de la automobile, tancuri militare si ingineria drumurilor pAna la iluminatul electric, generarea de putere si echipamentele electrice. Inginerul englez a ajuns la infiintarea uneia din cele mai de succes firme de inginerie a secolului, Crompton and Co. Catre sfArsitul secolului, in ciuda serviciului militar in razboiul Burilor, proliferarea electricitatii si dispozitivelor electrice l-au determinat sa aprecieze nevoia de standardizare, atAt la nivel national cAt si international.
Generatia „puterii”.
Prima masina practica dinamo-electrica aparuta pe piata a fost inventata de Zénobe Gramme, un dulgher belgian transformat in realizator de modele industriale, care in jurul lui 1870, imbunatatind masinile existente, a produs propriul sau proiect. Alti realizatori au urmat initiativa lui Gramme, inclusiv Siemens in Germania si filialele sale din Marea Britanie, ca si Emil Bürgin din Elvetia. In SUA energia electrica se indreapta catre mase in toamna lui 1882, prin deschiderea centralei lui Edison, Pearl Street, in Manhattan-ul inferior.
Sebastian Ziani de Ferranti s-a nascut la Liverpool, in Anglia, in 1864. Interesul sau precoce pentru electricitate l-a condus la vArsta de 13 ani la proiectarea iluminarii studioului fotografic al tatalui sau. La 16 ani a brevetat un dinam, iar la 21 de ani a fost numit inginer sef la London Electric Supply Corporation. Aceasta pozitie i-a fost utila in proiectarea si constructia primei centrale electrice de c.a. de inalta tensiune din lume, la Deptford, in Londra. La inaugurarea ei, centrala genera energie la 10.000 V si furniza electricitate pentru aproape tot centrul Londrei.
In SUA inventatorul George Westinghouse a fost interesat in mod deosebit de domeniul securitatii. El a inventat primele intrerupatoare cu aer, semnalizarea automata pe caile ferate si un sistem pentru transportul in siguranta al gazelor naturale, dar din 1884 si-a indreptat atentia catre generarea de putere electrica.
Westinghouse a urmarit cu interes dezvoltarea generarii de energie in Europa. AngajAndu-l pe noul venit, Nikola Tesla, pentru dezvoltarea generatoarelor si motoarelor de c.a., Westinghouse a pornit o centrala hidroelectrica la Niagara Falls in 1895, inaugurAnd tendinta spre capacitatea de generare la distanta fata de consumator – in care scop c.a. era cel mai potrivit.
Aparitia de societati electrotehnice regionale. Ritmul rapid al schimbarilor din acea perioada este reflectat in mod special de cresterea, intre 1870 si 1890, a asociatiilor de profil. tari din diferitele colturi ale lumii au purces la formarea propriilor asociatii electrotehnice. In 1871 a fost infiintata, la Londra, Societatea Inginerilor Telegrafisti. Suprapunerea intre telegrafie si ingineria electrica a impus societatii extinderea denumirii, noua ani mai tArziu, pentru a deveni Societatea Inginerilor Telegrafisti si Electricienilor. Acest nume a durat putin timp, pentru ca in 1888 sa devina Institutul de Inginerie Electrica (IEE), denumire care se pastreaza si astazi.
In 1883 s-a format in Franta Asociatia Internationala a Electricienilor, iar la Viena, in Austro-Ungaria, Uniunea Electrotehnica Austro-Ungara. Anul urmator inregistreaza infiintarea Institutului American de Energie Electrica. In 1891 a aparut Asociatia Electrica Canadiana, urmata doi ani mai tArziu de Asociatia Electrotehnica Germana, in Germania si in 1897 de Asociatia Electrotehnica Italiana, in Italia.
Asociatia Britanica pentru Progresul stintei a numit in 1861 un Comitet specializat condus de Lordul Kelvin (pe atunci William Thomson), pentru a studia problema unitatilor electrice. In acest sens, pentru a le recunoaste importanta, Kelvin a subliniat ca „atunci cAnd poti masura ce ai in vedere si o exprimi in cifre, stii ceva despre aceasta”. In anul urmator, recomandAnd sistemul metric, el a subliniat necesitatea unui set coerent de unitati electrice.
In 1881 Congresul de la Paris, desi in lipsa unor definitii precise, a recomandat Amper-ul, Volt-ul si Ohm-ul ca unitat practice. Activitatea de pionierat a lui Kelvin, in Asociatia Britanica si la seriile de congrese internationale, a contribuit la stabilirea unei temelii solide pentru unitatile si standardele electrice si pAna la moartea sa a trasat, mai mult decAt altii, drumul pentru adoptarea lor internationala. In 1967 unitatea „Kelvin” (simbol K) a fost desemnata ca unitate de temperatura termodinamica, una dintre unitatile de baza ale Sistemului International de Unitati.
Standardizarea Internationala. Desi importanta unitatilor de masura electrice a fost recunoscuta de intreaga lume, la sfArsitul secolului 19 lipsa standardizarii echipamentului electric a devenit o problema mondiala. Odata cu dezvoltarea generatoarelor economice, lampilor cu filamente, conectoarelor si cablurilor, autoritatile locale si distribuitorii au putut alege, pentru prima data, intre calitatile diferitelor proiecte. Dar in absenta unor parametri agreati si a unor criterii de performanta recunoscute, au fost adesea obligati sa urmeze sfaturile consultantilor cu experienta. Producatorii, pe de alta parte, au inceput sa considere ca, pentru a facilita productia de serie, era esentiala simplificarea proiectelor, in special pentru reducerea costurilor la consumator, facAnd fata competitiei cu producatorii straini si pentru oferirea de garantii recunoscute.
In Marea Britanie a fost infiintat, in 1901, un Comitet sub auspiciile Institutului Inginerilor Civili, care lua in consideratie oportunitatea standardizariin sectiunilor fierului si otelului. Un an mai tArziu, Comitetul s-a largit pentru a include echipamentele electrice. Acesta a fost Comitetul care, condus de Sir John Wolfe Barry, s-a dezvoltat in final ca Institut Britanic de Standarde. Institutul American de Ingineri Electricieni (IEEE) infiintase deja, in 1897, un Comitet pe probleme de standardizare electrica, dar abea in 1918 si-a inceput existenta Institutul American de Standarde pentru Inginerie (ulterior ANSI).
Inginerii electricieni de la inceputul secolului 20 au simtit nevoia unei colaborari mai stranse, implicand terminologia, testarea, securitatea si specificatii acceptate la nivel international. In timp ce secolul al 19-lea fusese epoca inovarilor in electrotehnica, accentul se punea acum pe consolidare si standardizare. In timp ce seria de Congrese Internationale Electrice, in particular cele dintre 1881 si 1900 s-a concentrat numai asupra unitatilor si standardelor electrice, Congresul de la St.Louis din SUA, tinut in 1904, a fost cel care, in interesul tranzactiilor comerciale si comertului, a propus infiintarea unei comisii internationale permanente, care sa studieze unificarea masinilor si aparatelor electrice.