EFECTUL RADIATIILOR ASUPRA ORGANISMELOR VII

Lucrare elaborata in cadrul Centrului pentru Dezvoltarea Creativitatii Studentilor \n Energetica
Coordonator: prof.dr.ing. Ion N. Chiuta
„Viata pe Pamant s-a dezvoltat in prezenta radiatiilor de fundal. Nu este nimic nou, inventat de om.” (Eric J. Hall, profesor de radiologie, Universitatea Columbia)
Istoria consumului de energie
Unica sursa de energie care a alimentat civilizatia noastra pana in secolul trecut a fost energia solara, inmagazinata sub forma de energie chimica, prin procesul de fotosinteza, in surse regenerative (lemnul, apele, vantul) sau in combustibili fosili (carbune, petrol, gaze) a caror constanta de formare este de ordinul milioanelor de ani.
Am putea spune, fara sa gresim prea mult, ca sub aspect energetic am fost “sclavii Soarelui” si nu este de mirare ca popoarele din antichitate au facut din Soare unul dintre principalii zei ai religiilor primitive.
Una dintre problemele principale, de a carei solutionare depinde dezvoltarea civilizatiei noastre, problema care a revenit pe primul plan al preocuparilor din ultimii ani, este asigurarea cu energia necesara dezvoltarii activitatilor de baza care conditioneaza evolutia progresiva a nivelului de trai al populatiei globului terestru. Cantitatea de energie consumata de omenire a crescut din epoca primitiva pana acum de 2,5 milioane de ori. Este evident ca o astfel de crestere nu poate sa nu conduca la o problema a energiei necesare pentru dezvoltarea viitoare a omenirii.
Inceputul erei atomice
Dupa cum am spus, pana nu demult am fost “sclavii Soarelui”, dar primul pas catre dezrobire a fost facut de catre fizicianul Becquerel pe 26 februarie 1898, cand acesta a lasat cateva placi fotografice ferite de lumina, in apropierea unui minereu de uraniu. Developandu-le, acesta le descopera innegrite, ca si cand ar fi fost expuse la lumina. De aici el a tras concluzia ca minereul de uraniu emite radiatii necunoscute. De aceea fizicienii francezi Marie Curie si Pierre Curie si-au dedicat multi ani cercetarii radiatiilor radioactive. |mpreuna, acesti trei cercetatori au primit Premiul Nobel pentru fizica in 1903. Identificarea si cercetarea acestor radiatii incepe sa-i pasioneze pe cercetatori. Asa ca la inceputul secolului trecut Rutheford si elevii sai, Chadwick, Cockfroft si Walton, au investigat proprietatile nucleelor cu ajutorul unor particule accelerate artificial la energii cinetice mai mari decat cele ale radiatiilor, emise de substante radioactive.
Radioactivitatea
Materia se compune din elemente, iar elementele se compun din atomi. Atomii contin un nucleu si un numar oarecare de electroni care au sarcina electrica negativa. Nucleul contine protoni, cu sarcina electrica pozitiva, si neutroni, fara sarcina electrica. Numarul protonilor este egal cu numarul electronilor si este numit numar atomic (de exemplu, oxigenul are numarul atomic 8). Masa atomului este practic concentrata in nucleu, numarul de protoni plus neutroni din acesta se numeste numar de masa. In aceste conditii, speciile de atomi sunt diferentiate dupa numarul atomic si numarul de masa, sau mai simplu, dupa numele elementului si numarul de masa. Astfel caracterizati, atomii se numesc nuclizi. De exemplu, carbonul-12 este un nuclid cu 6 protoni si 6 neutroni, plumbul-208 este un nuclid cu 82 protoni si 126 neutroni.
Nuclizii unui element care au numere diferite de neutroni se numesc izotopi (deci izotopul nu este un sinonim al nuclidului). Hidrogenul, de exemplu, are trei izotopi: hidrogen-1, hidrogen-2 numit si deuteriu, si hidrogen-3, numit si tritiu. Nuclizii pot fi stabili sau instabili. Din cei circa 1700 nuclizi cunoscuti, aproximativ 280 sunt stabili, restul se transforma in mod spontan in nuclizii altui element, iar in timpul transformarii emit radiatie. Aceasta proprietate se numeste radioactivitate, transformarea se numeste dezintegrare, iar nuclidul spunem ca este un radionuclid. De exemplu, carbonul-14 este un radionuclid care se dezintegreaza in azot-14, care este stabil, iar bariul-140 se dezintegreaza in radionuclidul lantan-140, iar acesta, la randul sau, in nuclidul stabil ceriu-140.
Radiatiile emise de radionuclizi sunt: particule ?, particule ? si fotoni ?. Un alt tip de radiatie este si radiatia X, care se produce in urma bombardarii cu electroni a unei tinte metalice, aflate in vid. Radiatiile X au proprietati similare cu radiatiile ?. Tot in categoria radiatiilor mai pot fi inscrise radiatiile cu neutroni. Neutronii sunt eliberati de nuclizi, de obicei, in urma bombardarii cu particule ? sau ?. Energia cu care sunt emise radiatiile se masoara in electronvolti (eV) si reprezinta energia castigata de un electron cand strabate o diferenta de potential de un volt. Un multiplu al acestei unitati de masura este milion-electron-voltul (MeV); 1 MeV=106 eV.
Activitatea unei cantitati de radionuclid (rata de producere a dezintegrarilor naturale) se masoara in becquerel (Bq). Un becquerel este egal cu o dezintegrare intr-o secunda. In mod normal se utilizeaza MBq (megabecquerelul), care este egal cu un milion de becquereli. Timpul necesar ca activitatea unui radionuclid sa scada la jumatate prin dezintegrare se numeste timp de injumatatire si are simbolul T1/2.
Efectul radiatiilor asupra organismelor vii
Radiatiile sunt detectate si masurate de: filmele fotografice, substantele termoluminiscente, contorii Geiger si detectoarele cu scintilatii. Masuratorile facute se pot interpreta in termenii dozei de radiatie absorbita de organism sau de o anumita parte a corpului. Doza absorbita se masoara in gray (Gy) si reprezinta energia cedata de radiatie unitatii de masa a substantei prin care trece (de exemplu, tesutul). Un gray corespunde unui joule pe kilogram. Frecvent, se folosesc submultipli ai grayului, cum este ?Gy, care reprezinta a milioana parte dintr-un Gy. Dozele absorbite egale nu au efecte biologice egale. Astfel, un gray de radiatie ? intr-un tesut este mai periculos decat un gray de radiatie ?, care are o sarcina electrica mai mica si se deplaseaza mai rapid. Din acest motiv s-a introdus o alta unitate de masura, sievert (Sv), care este egala cu doza absorbita inmultita cu un factor care tine seama de modul in care o anumita radiatie isi distribuie energia in tesut. Aceasta marime se numeste echivalentul dozei. Pentru particulele ?, fotonii ? si radiatiile X, factorul este egal cu unitatea. Pentru particulele ?, factorul este 20, deci 1 Gy de radiatie ? corespunde unui echivalent al dozei de 20 Sv; 1 Sv de radiatie ? produce aceleasi efecte asupra organismului uman sau animal, ca 1 Sv de radiatie ?,? sau X. Pe de alta parte, in organism, acelasi tip de radiatie are implicatii diferite in functie de organul atacat. Astfel, o iradiere cu particule ? a plamanului este mult mai grava decat iradierea cu aceleasi particule a oaselor. Pentru a tine seama de acest atac diferit, se utilizeaza pentru organism asa-numitul echivalent efectiv al dozei. Echivalentul efectiv al dozei se calculeaza ca suma a produselor dintre echivalentul dozei fiecarui organ din corp si un factor de pondere asociat acelui organ. Factorii de pondere pentru om sunt prezentati in tabelul de mai jos.

Nr. crt. }esutul sau organul Factor
1 Plamanii 0,12
2 Sanii 0,15
3 Testiculele si ovarele 0,25
4 Maduva osoasa 0,23
5 Suprafata oaselor 0,03
6 Ficatul 0,06
7 Tiroida 0,03
8 Restul organismului 0,24

De exemplu, daca iradierea s-a produs asupra plamanului (echivalentul dozei 90 mSv), ficatului (echivalent cu doza 80 mSv), suprafetei osoase (200 mSv) si asupra maduvei osoase (echivalent cu doza 150 mSv), echivalentul dozei efectiv primit de organism se calculeaza astfel:
99x12 + 80x0,06 + 200x0,03 + 150x0,12 = 39,6 mSv
Radiatia este energia care calatoreste prin spatiu. Razele solare sunt una dintre cele mai cunoscute forme de radiatie. Ele ne furnizeaza lumina, caldura si "bronz". Noi controlam efectele sale cu ochelari de soare, aer conditionat si haine.
Nu ar fi viata pe Pamant fara razele soarelui, dar recunoastem ca prea mult soare nu este un lucru bun. De fapt poate fi chiar periculos si trebuie sa controlam timpul cat ne expunem. Razele solare se compun din radiatii intr-o gama de lungimi de unda de la razele infrarosii, care au lungime de unda mare, pana la lumina ultravioleta care are lungime de unda scurta.
In spatele ultravioletelor sunt energii mari de radiatii care se folosesc in medicina si care exista in doze mici in spatiu, in aer si pe pamant. Ne putem referi la acest tip de radiatii ca fiind radiatii ionizante. Ele pot cauza stricaciuni materialelor, in special materiei vii. La doze mari sunt intr-adevar periculoase, deci este necesar controlul timpului de expunere. Fiintele vii au evoluat intr-un mediu care a avut doze semnificative de radiatii ionizante. Mai mult, multi dintre noi datoram viata si sanatatea noastra acestor radiatii produse artificial. Razele X folosite in medicina gasesc probleme ascunse. Cu totii beneficiem de o multitudine de produse si servicii care au devenit posibile datorita folosirii atente a radiatiilor.
Radiatiile de fundal sunt acele radiatii care sunt prezente in mediu in stare naturala in mod inevitabil. Oamenii care locuiesc in zone cu mult granit sau cu mult nisip, sunt iradiati mai mult decat altii, pe cand cei care locuiesc la altitudini inalte primesc doze mult mai mari de radiatii cosmice. Mare parte din radiatiile la care suntem expusi se datoreaza radonului, un gaz care se infiltreaza din Pamant si este prezent in aerul pe care-l respiram.
Radiatiile provin de la atomi, elementele fundamentale ale materiei. Cei mai multi atomi sunt stabili; atomul de C12 ramane C12 pentru totdeauna. Anumiti atomi se pot dezintegra intr-un atom in totalitate nou. Acesti atomi se numesc „instabili” sau „radioactivi”. Un atom instabil are un exces de energie interna, cu rezultatul ca nucleul se poate transforma spontan intr-o forma mai stabila. Aceasta o numim dezintegrare atomica. Fiecare element poate avea atomi cu diferite dimensiuni ale nucleului, numiti izotopi. Izotopii instabili (cei radioactivi) se numesc radioizotopi. Cateva elemente, de exemplu uraniul, nu au izotopi stabili. Cand un atom al unui radioizotop se dezintegreaza, el cedeaza din excesul sau de energie radiatii sub forma de raze gamma sau particule subatomice. Daca se dezintegreaza cu emisie de particule alfa sau beta, se va forma un nou element. Se poate descrie emisia de radiatii gamma, beta si alfa. Tot timpul atomul este in progres, facand unul sau doi pasi spre starea stabila unde nu mai sunt radiatii radioactive.
O alta sursa de radioactivitate este atunci cand un radioizotop se transforma intr-o alta forma sau izomer, eliberand raze gamma in proces. Aceasta forma este notata cu „m” (meta) in numarul atomic; de exemplu, technetiu-99m (Tc-99m) se dezintegreaza la Tc-99. Razele gamma sunt emise uneori cu radiatii alfa sau beta, dupa cum nucleul se dezintegreaza pana la nivele mai mici de energie.
Radiatiile ionizante din nucleul atomic sunt ingrijoratoare. Ele apar in doua forme: raze si particule la frecvente inalte. Radiatiile ionizante produc particule incarcate electric numite ioni in materialele pe care le lovesc. Acest proces se numeste ionizare. In moleculele mari din care sunt alcatuite organismele vii, schimbarile biologice cauzate pot fi importante.
Razele X si razele ?, ca si lumina, reprezinta energia transmisa fara deplasarea materialului, la fel ca si caldura si lumina soarelui care calatoresc prin spatiu. Razele X si ? sunt virtual identice, exceptand faptul ca razele X sunt produse artificial. Razele X si ? au mare putere de penetrare a corpului omenesc. Ca protectie impotriva acestor raze se folosesc bariere de beton, plumb sau apa. Particulele ? se compun din doi protoni si doi neutroni formand nucleul atomic. Ei au incarcatura electrica pozitiva si sunt emisi de catre elementele grele cum ar fi uraniul si radiul, la fel ca elementele produse de om. Din cauza dimensiunilor relativ mari, particulele ? se ciocnesc usor cu materia si isi pierd foarte repede energia.
Daca surse de particule ? sunt introduse in organism prin inhalarea sau ingerarea prafului radioactiv, particulele ? pot afecta celulele organismului. In interiorul corpului, din cauza ca cedeaza energie intr-un timp destul de scurt, particulele ? pot crea daune mai severe decat alte radiatii. Particulele ? sunt electroni aruncati din nucleul atomilor. Aceste particule sunt mai mici decat particulele ? si pot penetra peste 1 – 2 cm in apa sau tesut uman. Particulele ? sunt emise de mai multe elemente radioactive. Ele pot fi stopate de o foaie de aluminiu cu o grosime de cativa milimetri.
Radiatiile cosmice se compun din particule cu un nivel foarte ridicat de energie, incluzand protonii care bombardeaza Pamantul din spatiu. Ele sunt mult mai intense la altitudini inalte decat la nivelul marii, unde atmosfera este mai densa si ofera o protectie mai mare. Neutronii sunt particule de asemenea foarte penetrante. Pe Pamant ele provin mai ales din dezintegrarea sau fisiunea anumitor atomi in interiorul reactoarelor. Apa si betonul sunt scuturile cele mai des utilizate impotriva radiatilor din miezul reactoarelor nucleare.
Este important de inteles ca radiatiile ?, ?, ? si X nu genereaza radioactivitatea corpului. Oricum, cele mai multe materiale in stare naturala (incluzand tesutul viu) contin cantitati masurabile de radioactivitate. Simturile omenesti nu pot detecta radiatiile sau discerne care material este radioactiv. Oricum, o varietate de instrumente pot masura cu acuratete nivelul radiatiilor. Cantitatea de radiatii ionizante sau „doza” primita de o persoana este masurata in functie de energia absorbita de tesut si este exprimata in gray. Un gray (Gy) reprezinta un joule depozitat pe kilogramul de masa.
Expunerea egala la diferite tipuri de radiatii nu produce in mod necesar efecte biologice identice. Un Gy de radiatii ? va avea un efect mai mare decat un Gy de radiatii ?. Cand vorbim despre efectul radiatiilor, atunci exprimam radiatia ca doza efectiva, intr-o unitate numita sievert (Sv). Raportat la tipul de radiatie, un Sv de radiatie produce acelasi efect biologic. Cantitatile se exprima in milisievert sau microsievert. Se utilizeaza in mod frecvent mSv. Se stie de mai multi ani ca doze mari de radiatii ionizante, mult mai mari decat radiatiile de fundal, pot cauza cancer si leucemie la mai multi ani de la expunere. Se presupune, datorita experimentelor pe plante si animale, ca radiatiile ionizante pot provoca mutatii genetice care afecteaza generatiile descendente, cu toate ca nu exista dovezi in legatura cu radiatii care provoaca mutatii la om. La nivele foarte mari de radiatii, ele pot provoca stari de disconfort si moartea la saptamani de la expunere. Nivelul efectelor cauzate de radiatii depinde de mai multi factori: doza, frecventa dozarii, tipul radiatiei, organul expus, varsta si sanatatea. De exemplu, embrionul uman este deosebit de sensibil la radiatii.
Dar care sunt sansele de aparitie a cancerului de la doze mici de iradiere? „Teoria” cu cea mai larga raspandire este ca orice doza de iradiere, cat de mica, presupune riscuri asupra sanatatii omului. Cu toate acestea, nu exista dovezi stiintifice in legatura cu riscul dozelor sub 50 mSv pe o durata scurta de aproximativ 100 mSv pe an. Cercetarile arata ca efectele benefice sunt la fel de posibile ca si cele adverse. Doze mari acumulate de radiatii pot produce cancer, care ar fi observat peste cativa (pana la 20) ani de la expunere. Acest decalaj face imposibil de precizat cu certitudine care din multimea de posibili agenti au cauzat cancerul respectiv. In tarile occidentale aproximativ un sfert din populatie moare datorita cancerului, avand fumatul, factorii dietetici, genetici si puternica expunere la lumina solara ca principale cauze. Radiatiile sunt un factor cancerigen slab, dar la expuneri indelungate cu siguranta cresc riscurile asupra sanatatii.
Organismul are mecanisme de aparare impotriva pagubelor produse de radiatii, la fel si impotriva altor factori cancerigeni. Acestia pot fi stimulati prin expuneri la doze mici de radiatii sau, dimpotriva, la doze foarte mari.
Pe de alta parte, doze mari de radiatii directionate spre o tumoare sunt folosite in terapii de iradiere impotriva celulelor canceroase si prin urmare, deseori se salveaza vieti omenesti. Adesea se folosesc impreuna cu chimioterapia si operatia. Doze mult mai mari sunt folosite pentru inlaturarea bacteriilor daunatoare din mancaruri, pentru sterilizarea pansamentelor si a altor echipamente medicale.
Zeci de mii de oameni din tarile dezvoltate lucreaza in medii in care pot fi expusi la doze mari de radiatii (mai mari decat nivelul radiatiilor de fundal). Prin urmare ei poarta ecusoane care monitorizeaza nivelul radiatiilor la care sunt expusi. Fisele medicale ale acestor categorii de angajati arata ca ei au o rata mai mica de mortalitate datorita cancerului sau altor cauze decat restul populatiei si in unele cazuri, rate mai mici decat angajatii care lucreaza in medii similare fara a fi expusi la radiatii. Ce cantitate de radiatii ionizante prezinta pericol?
• 10.000 mSv (10 Sv) pe durata scurta asupra intregului corp ar cauza stari de voma si scaderea brusca a celulelor albe din sange si moartea in cateva saptamani; intre 2 si 10 Sv pe durata scurta ar cauza boli de iradiere, cu posibilitatea crescuta ca doza sa fie fatala;
• 1.000 mSv (1 Sv) pe o durata scurta este chiar deasupra limitei de a cauza boli de iradiere imediate la o persoana cu un fizic mediu, dar cu siguranta nu ar provoca moartea; daca o doza mai mare de 1.000 mSv actioneaza o perioada mai lunga de timp, nu exista posibilitatea unor probleme medicale imediate, dar creeaza cu certitudine posibilitatea aparitiei cancerului in anii care vor urma;
• peste 100 mSv probabilitatea aparitiei cancerului (in contrast cu severitatea bolilor de iradiere) creste direct proportional cu doza;
• 50 mSv este limita minima la care exista dovezi ca produce cancer la adulti, este de asemenea cea mai mare doza permisa prin lege intr-un an de expunere la locul de munca;
• 20 mSv/an timp de 5 ani reprezinta limita angajatilor la radiologie, industria nucleara, extractia uraniului;
• 10 mSv/an reprezinta doza maxima la care este supus un miner din minele de uraniu din Australia;
• 3 mSv/an este doza tipica (mai mare decat cea de fundal) naturala la care este expusa populatia in America de Nord, inclusiv o medie de 2 mSv/an datorita radonului din aer;
• 2 mSv/an reprezinta radiatia de fundal din surse naturale. Aceasta este aproape de doza minima la care este expus orice om, oriunde pe planeta;
• 0,3-0,6 mSv/an este intervalul tipic al dozelor de la surse artificiale, cum ar fi cele medicale;
• 0,05 mSv/an este o fractiune mica a radiatiei de fundal care este tinta pentru nivelul maxim de radiatie la gardul unei centrale nucleare (doza reala este mult mai mica).
Radiatiile de fundal care apar in mod natural sunt principala sursa de expunere pentru cei mai multi oameni. Nivelele oscileaza intre 1,5 si 3,5 mSv/an, dar pot depasi 50 mSv/an. Cel mai mare nivel de expunere la radiatii de fundal care a afectat un numar mare de oameni a avut loc in Kerala si statul Madras (India), unde aproximativ 140.000 de oameni au fost expusi la o doza de peste 15 mSv/an de radiatii ? pe langa o cantitate similara datorita radonului. Nivele comparabile s-au masurat in Brazilia si Sudan cu o expunere medie de pana la 40 mSv/an. In mai multe locuri din India, Iran si Europa nivelul radiatiilor de fundal depaseste 50 mSv, pana la 260 mSv (in Ramsar, in Iran). Dozele acumulate de-a lungul vietii datorate radiatiilor de fundal ajung la mii de mSv. Cu toate acestea, nu exista dovezi ca ar exista probleme de sanatate datorate nivelului ridicat de radiatii.
Radiatiile ionizante sunt generate de industrie si de medicina. Cea mai cunoscuta sursa de radiatii sunt aparatele de radiografie, folosite in medicina. Radiatiile din surse naturale contribuie cu aproximativ 88% din doza anuala asupra oamenilor, pe cand procedurile medicale cu 12%. Efectele radiatiilor naturale nu difera de cele ale radiatiilor artificiale.
Pentru ca expunerea la un nivel ridicat de radiatii ionizante produce un anumit risc, ar trebui sa incercam sa le evitam in intregime? Chiar daca am vrea, acest lucru este imposibil. Radiatiile au fost intotdeauna prezente in mediul si in corpul nostru. Cu toate acestea, putem si ar trebui sa minimalizam doza de expunere care nu ne este necesara.
Radiatiile sunt foarte usor de detectat. Exista o varietate de instrumente simple, sensibile, capabile sa detecteze mici cantitati de radiatii naturale sau artificiale. Exista patru cai prin care oamenii se pot proteja de sursele cunoscute de radiatii:
1. limitarea duratei expunerii: pentru oamenii care sunt expusi la radiatii pe langa cele de fundal datorita naturii muncii lor, doza este micsorata si riscul imbolnavirii in principiu eliminat prin limitarea duratei expunerii;
2. distanta: la fel cum caldura unui foc este mai mica cu cresterea distantei, si intensitatea radiatiilor descreste cu distanta de la sursa;
3. bariere: barierele de plumb, beton sau apa ofera o protectie buna impotriva radiatiilor penetrante cum ar fi radiatiile ?. Prin urmare, materialele radioactive sunt adesea depozitate sau manuite in apa sau cu ajutorul robotilor in camere construite din beton gros sau cu pereti imbracati in plumb;
4. depozitare: materialele radioactive sunt izolate si tinute in afara mediului. Izotopii radioactivi (de exemplu, cei pentru medicina) sunt tinuti in incaperi inchise, in timp ce reactoarele nucleare functioneaza intr-un sistem cu bariere multiple care impiedica scurgerile de material radioactiv. Camerele au o presiune scazuta, astfel incat orice scurgere ar avea loc, nu ar iesi din incapere.
Standardele de protectie impotriva radiatiilor sunt bazate pe mentalitatea conservativa ca riscul este direct proportional cu doza, chiar si la nivele mici, cu toate ca nu exista dovezi despre riscurile la nivele mici. Aceasta presupunere, numita „ipoteza liniara nelimitata” (linear no-threshold hypothesis) este recomandata ca protectie impotriva radiatiilor, propusa pentru stabilirea nivelelor admise de expunere la radiatii a persoanelor. Aceasta teorie presupune ca jumatate dintr-o doza mare (unde efectele au fost observate) va cauza efecte de doua ori mai mici s.a.m.d. Aceasta duce in eroare; daca este aplicata unui numar mare de oameni expusi unei doze mari de radiatii ar putea duce la masuri inadecvate impotriva iradierii.
Cele mai multe dovezi care au condus la standardele de azi provin de la supravietuitorii bombei atomice din 1945 care au fost expusi la doze foarte mari pe o durata scurta de timp. Pentru stabilirea riscului estimativ, s-a presupus ca organismul uman poate vindeca efectele expunerii la doze mici, dar pentru nivele mici de iradiere, gradul de protectie este indiscutabil conservativ.
Cele mai multe tari au propriul sistem de protectie radiologica, care deseori se bazeaza pe recomandarile Comisiei Internationale cu privire la Protectia Radiologica (ICRP). Cele trei capitole din recomandarile ICRP sunt:
•justificarea: nici o activitate nu trebuie adoptata decat daca produce un efect pozitiv;
•optimizarea: toate expunerile trebuie mentinute la un nivel cat mai mic, acceptabil;
•limitarea: expunerea indivizilor nu trebuie sa depaseasca limitele recomandate. Protectia impotriva radiatiilor este bazata pe recomandarile ICRP atat pentru categoriile ocupationale cat si cele publice. Expunerea maxima nu trebuie sa depaseasca 1 mSv/an, in medie, timp de 5 ani.