Noi, tinerii si voi, batranii

Printre fenomenele marilor izolari, devine obsedanta nu deosebirea, adica firescul, ci ruptura dintre generatii. Dar aceasta este o poveste veche de cand lumea. Fiecare cu anul nasterii sale, cu psihologia sa, cu experienta sa, cu propriile valori. Intr-un cuvant, fiecare cu timpul sau. Fiecare generatie cu dezamagirile si bucuriile sale, iluminata de alte traiectorii.
Si atunci ce este nelinistitor, ce-i nelinisteste pe cei in varsta? Daca ma refer la mine, poate propria mea subiectivitate. Ma suspectez deseori de lipsa de maleabilitate, de insuficienta integrare in prezent, de imbatranire psihica, rationala si sensibila. Ca si multi dintre colegii mei de generatie, ma tem ca am “iesit din timp”, mai ales atunci cand se doreste a face toate lucrarile cu decenta si in ordine.
Fiecare la randul lui a fost in acelasi timp educat de alte generatii o viata intreaga. Punandu-se noi si noi intrebari. Probleme de constiinta, de responsabilitate. Toate acestea au fost favorabile devenirii noastre.
Acum se aude prea des expresia separatoare “noi” si “voi”. Adica noi, tinerii si voi, batranii. Ceea ce emana o atmosfera de indiferenta, chiar dezgust, fata de tot ce se petrece “dincolo” de acea granita separatoare, care pare absoluta. De fiecare data se pare ca asistam la un atentat asupra vietii, savarsit cotidian, cu inconstienta si iresponsabilitate. Toate fiind incurajate de insusi mersul societatii postindustriale si postmoderne. Cu accent pe saracia si mizeria lumii, cotidian, intervin schimbari spectaculare, transformari, mari rupturi, mai ales in sistemul de comunicare. Comunicam pe spatii mult mai mari cu o rapiditate uimitoare. De ce atunci noi comunicam din ce in ce mai prost cu semenii nostri si mai ales generatiile intre ele? Acest fenomen este de o deosebita duritate la noi. Este adevarat ca “batranii” devin pensionari “pagubind” societatea, deseori sunt anchilozati, devenind refractari la nou, la schimbare. Devin apatici la idei noi pe care nici nu mai doresc sa le inteleaga. Dar acest proces de imbatranire - pentru ca despre asta este vorba - daca nu este neaparat firesc sau obligatoriu in aceste forme, este explicabil. La limita fragila a supravietuirii, batranii sunt obositi de socurile acestui secol, de prea multe si inedite incercari. Acum traiesc in solitudine, coplesiti de amintiri care de prea multe ori se transforma in cosmaruri. Nemaivorbind de greutatile supravietuirii de azi! Asa ca nu-i de mirare ca prea multi dintre ei cauta neschimbarea, nezdruncinarea adusa de transformari, ca un fel de economie de energie. Expresia incapacitatii de a mai suferi, a lipsei capacitatii de a analiza si de a ajunge la solutia potrivita.
Asa ca imbatranirea, batranetea, nu-i o fericire, cu atat mai putin ademenitoare. Se tocesc simturile ca si memoria, orizontul gandirii si al sensibilitatii se reduce, ca si cel al vietii. Este un destin absolut comun, ca si moartea. Iata una dintre legaturile dintre generatii care se impune cu forta evidentei.
Dar evolutia vietii, batranetea in afara unor programari genetice depinde enorm de atitudinea societatii. De climatul cultural, de gradul de civilizatie impamantenit si, nu in ultimul rand, de generatiile care “vin din urma”.
Fata de mentalitatea pana la trivialitate a generatiilor tinere este posibila si o alta atitudine cultural-morala, intemeiata pe convivialitate. Marginalizarea generatiei in varsta, a celor care mai pot fi purtatorii unor valori greu de redobandit, izolarea lor, pe parcursul de-acum scurtei lor vieti, pot deveni si mai stupide, mai “criticiste”, mai arogante in “stiinta intr-ale vietii”. Victimizati, pleaca si mai tristi din aceasta viata.
Caracterul poporului roman s-a format pe baza interesului national in conditiile vitrege prin care a trecut era orientat, educat si condus.
Mai putin a existat preocuparea pentru conduita si aspectul moral, fapt generator de coruptie si injustitie.
N-a existat o componenta civica puternica. Au existat numai unele incercari firave si unele personalitati care pot constitui modele.
Acum a aparut aceasta componenta care bazata pe aceste modele din trecut si in interesul national poate institui un control national al puterii.
Tinerii, prin definitie, ar trebui sa fie simpatici, intrebatori, plini de asteptare si proiecte, dornici de aventura, de avant, de cautari. Dar ei se poarta cu timpul lor ca niste nemuritori si intotdeauna parand sa aiba dreptate. ªi intr-un fel chiar au, pentru ca timpul, insasi viata este de partea lor, corecturile fiind inca posibile.
Izolarea tinerilor, cultural si psihologic, prin complexul de superioritate al varstei ar conduce tot la o lipsa de comunicare.
“Adevarata bogatie a unei tari o reprezinta locuitorii sai”, se afirma in Raportul mondial al dezvoltarii al Organizatiei Natiunilor Unite (PNUD) din anul 1995. Se au in vedere, in primul rand, sanatatea, longevitatea si creativitatea lor, a intregii societati. Este vorba de tineri si batrani, barbati si femei, copii, natiuni, nationalitati, rase diferite. Este vorba de afirmarea supremei valori care este viata, viata umana si respectul ei.
In mod paradoxal, in secolul nostru, al progreselor, inimaginabile in toate domeniile, risipa vietii umane, banalizarea mortii violente si inutil provocate, au atins cote record.
Procesul de resurectie istorica incepe cu eradicarea saraciei, cu conditiile economice, care nu sunt insa suficiente. Este nevoie de o vointa politica, de o psihologie si morala sociala si individuala pentru a construi in noi si in afara noastra imperiul valorilor democratice intemeiat pe principiul egalitatii sanselor, al respectului pentru umanitatea din om, al devenirii sale, atat timp cat este in viata. Pentru ca devenirea umana este continua pana la moarte, in functie de conditiile exterioare (social-istorice) si de cele interioare (zestrea biologica, experienta si cultura asimilate). Oricat de contradictorie ar fi devenirea sa, omul se autocreeaza, iar cel caruia i se ia posibilitatea devenirii este un exclus, un condamnat. Este vorba de aceeasi lipsa de comunicare, prin care se reteaza posibilitatile de acces la valorile reale, care constituie sensul vietii umane.
Oricat de mari ar fi diferentele dintre tineri si batrani, dintre “noi” si “voi”, construirea unui zid despartitor intre generatii, ca si supralicitarea deosebirii dintre femei si barbati, pe langa o mare risipa sociala, aduc cu sine o imensa degradare morala, care nu vizeaza numai pe cei varstnici ci si pe cei tineri, modificandu-se structura rationala si afectiva a intregii societati.
Astazi, mondializarea si ritmul revolutiilor tehnologice mai ales in domeniul cibernetic au creat cultul absurd si fariseic al tinerelor generatii de care este mare nevoie. Dar, din pacate, de cele mai multe ori doar ca obiecte de unica folosinta, in sensul contrar devenirii si valorii lor reale, pentru ca foarte repede ei sunt considerati batrani, adica la 40-50 de ani, in culmea maturitatii profesionale si umane. In conditiile in care miscarea economica, financiara si tehnica devine un scop in sine, asistam la o risipa incalculabila si nerecuperabila de vieti omenesti; cum tinerii de azi, maine, intr-un mod cu totul artificial, vor fi condamnati la batranete. ªi aceasta cand longevitatea umana se mareste si nemaivorbind de faptul ca civilizatia umana este facuta dintr-o imensa varietate valorica, cu participarea diferitelor generatii pe "harta vietii" sa pornim pe un drum gresit.
Tineretul din tara noastra ar trebui sa fie mai circumspect si sa se indoiasca de fatalitatea acestor mentalitati, mai ales cand aceasta indiferenta fata de generatiile varstnice ia forme indecente, uneori pana la vulgaritate.
Cand o persoana de 40-50 de ani nu mai este angajata fiind considerata batrana, este de fapt o “ierarhizare” a generatiilor si urmand “teoria moderna” a imbunatatirii toti suntem vizati, afectati. Unii mai repede, altii mai tarziu, dar nimeni nu este exceptat. La noi, dupa ’89, tensiunea dintre generatii a devenit mai vizibila, iar functionarea nefireasca a valorilor, incrancenarile au loc mai departe pe fundalul unei economii bolnave. Viata noastra, si in primul rand a tineretului, a devenit din ce in ce mai nesigura, mai lipsita de orizont si in aceste conditii asistam la tentatia unei parti a tineretului sa paraseasca tara, plecand de multe ori intr-un necunoscut iluzoriu, considerat mai sigur decat viata din tara sa. ªi aceasta din cauza conditiilor economice grele si din lipsa unor programe de redresare, ceea ce fac un inceput imposibil. Dar, in locul intelegerii fenomenelor, se impune si in acest caz psihologia si nu transferul suferintei pe altcineva, pe un grup, in cazul de fata “batranii” sunt tapul ispasitor. Locul intelegerii si al ratiunii este luat de reflexul “selectiei naturale”, instaland psihologia invingatorului, a unei competitii paguboase care reduce la minim valorile iar morala este exclusa.
Tinerii sunt in pericol sa devina din ce in ce mai furiosi sau mai indiferenti, mai cinici, violenti si vulgari. Batranii devin mai solitari, mai inutili, mai “vinovati”, mai inraiti si chiar respinsi. Nu se tine seama de experienta si realizarile lor din domeniul de activitate care constituie arme impotriva obstacolelor de a lupta si de a le dobori.
Asistam la o dubla catastrofa in care toti pierdem, sunt subminate interioritatea noastra si tesutul social, iar izbavirea sta in multimea sfetnicilor, de care ducem lipsa.
Omul este dator sa creeze amestecul generatiilor, al valorilor prin complementaritatea lor, fapt benefic pentru omenire, pentru fiecare dintre noi.
Batranetea (de ani) iti ia puterea iubirii dar nu-ti ia vointa si nici priceperea de a sti ce trebuie sa iubesti.

Tineretea nu este o perioada a vietii, ci o stare de spirit. Puterea de vointa, calitatea imaginatiei, intensitatea sentimentelor, biruinta curajului asupra timiditatii, a dorintei de aventura asupra dragostei pentru comoditate.
Nu imbatranesti doar pentru ca trec anii, ci pentru ca-ti tradezi propriile idealuri. Atat la 70 cat si la 17 ani, in inima fiecaruia exista dragostea pentru minunatii, uimirea tandra inaintea stelelor, a lucrurilor si a gandurilor care se aseamana.
Esti tanar cata credinta ai, batran cata indoiala, tanar cata stima pentru tine insuti, batran cata teama iti este.
Tanar cata speranta ai, batran cata disperare este in tine. Esti tanar atat timp cat inima ta primeste mesaje de frumusete, veselie, curaj, siguranta.
Cand in schimb inima ti se acopera de neaua pesimismului si de gheata cinismului, atunci imbatranesti.
Daca ai moralul ridicat, lasa-te purtat de rolul de optimism si atunci vei castiga speranta de a muri tanar, la 80 de ani.