Inflatia de strategii
Data: 1 - 15 septembrie 2015
Daca in privinta inflatiei „clasice“, respectiv cea care exprima statistic miscarea „in sus“ a preturilor de consum, lucrurile s-au calmat (avem de-a face, deocamdata, cu unele scaderi de preturi), in legatura cu preocuparile de ordin strategic situatia se prezinta cu totul altfel. Asistam, in ultimul timp, la o veritabila intrecere, in cele mai diferite medii, in materie de strategii, fie sectoriale, fie globale. Daca asemenea demersuri ar fi fost insotite in toate cazurile de dezbateri serioase, profesioniste, de confruntari de idei fie si numai intre politicieni si exponentii autentici ai societatii civile, tot ar fi rezultat un anumit „profit“: s-ar fi identificat temele cele mai importante, prioritatile si modalitatile practice de atingere a lor. Din pacate, cele mai multe proiecte de strategii care au fost aduse in spatiul public apar ca „produse finite“, scrise in laboratoare de specialitate de echipe relativ restranse, de regula, legate intre ele, prin relatii institutionale.
Evident, un interes aparte prezinta Strategia de dezvoltare pe care o va propune intregii societati Academia Romana. Deocamdata, au fost date publicitatii formele intermediare ale Strategiei referitoare la dezvoltarea economica si sociala a Romaniei pana la orizontul anului 2035. Nu ne propunem sa comentam acest document deoarece nu pot fi expediate, in cateva fraze - chiar daca am ocupa intregul spatiu rezervat Jurnalului de bord - teme extrem de complexe care impun analize deosebit de aprofundate. O slaba mediatizare a textului nu a permis, pana acum, declansarea unei dezbateri mai mult decat necesare. Sa speram ca, in cel mai scurt timp, se va initia respectiva dezbatere.
Alte strategii sunt concepute de principalele partide politice. Accentul - si in cazul lor - se pune pe tematica economico-sociala, fapt intru totul explicabil intrucat niciun alt domeniu nu se poate dezvolta, intr-o maniera dezirabila, fara o baza materiala solida, fara o crestere a produsului intern brut macar la nivelul potentialului de care dispunem. S-a formulat propunerea ca proiectele fiecarui partid sa fie „unificate“ intr-o strategie nationala, adoptata prin consens politic. Aparent, este o propunere corecta. Dar, in acest caz, unde s-ar regasi identitatea fiecarui partid, ce ar mai ramane din „viziunea lui doctrinara“? Mai ales in anul electoral 2016, ar fi o iluzie sa ne imaginam ca principalele partide se vor prezenta in fata electoratului cu aceeasi strategie. Ce le-ar diferentia in „ochii“ electoratului?
Demersurile indreptate spre elaborarea de strategii nu se opresc la partide. Au intrat in „arena“ si organizatiile patronale, inclusiv cele care-i reprezinta pe intreprinzatorii mici si mijlocii. Astfel, la ora actuala, dispunem de un adevarat „depozit“. Cuvantul nu are un sens peiorativ, ci doar vrea sa sublinieze ca, deocamdata, niciun factor decizional la nivel national nu s-a pronuntat asupra unor strategii, astfel incat textele respective se tot „depoziteaza“, fara urmari practice notabile. Este un „depozit“ de idei, multe dintre ele deosebit de valoroase, demne de a fi luate in considerare la elaborarea unui adevarat PROIECT DE ?ARA.
Sintagma a capatat, de curand, o larga circulatie deoarece a fost insusita si de principalele partide parlamentare. Sansele de a fi materializata cresc si din perspectiva sesiunii aniversare a ONU (70 de ani de la infiintarea Organizatiei Natiunilor Unite) care a lansat un chestionar international in vederea „acumularii“ de idei pentru elaborarea unei strategii pe urmatorii 15 ani. In cursul investigatiei si-a expus opiniile si un reprezentativ esantion de cetateni romani. De asemenea, reprezentanti oficiali ai tarii noastre fac parte din grupurile de lucru pentru elaborarea preconizatei strategii internationale. Neindoios, vom gasi in respectivul document si directii fundamentale de actiune pentru Romania. Este inca o sansa care nu trebuie irosita.