„Ziua Inginerului Roman 2016“, marcata si la Sucursala AGIR Timis
Data: 16-30 septembrie 2016
Organizată de Sucursala AGIR Timiş împreună cu Societatea de Inginerii Agricole Timiş şi Direcţia Judeţeană pentru Agricultură Timiş, întrunirea aniversară a avut loc la 9 septembrie 2016 în sala de şedinţă a Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Timiş, fiind moderată de preşedintele Societăţii de Inginerii Agricole Timiş, prof. dr. ing. Doru Ion Petanec. În deschidere, a fost prezentat un scurt istoric al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, de către şef lucrări dr. ing. Lavinia Mădălina Micu, secretarul general al Sucursalei AGIR Timiş. În continuare, au fost prezentate aspecte deosebite din viaţa profesională a trei distinse personalităţi timişorene: prof. univ. dr. ing. Marian Bura, prof. univ. med. vet. Radu Palicica şi ing. dipl. Petru Ţenchea - toţi trei membri de prestigiu ai Sucursalei AGIR Timiş. În cadrul discuţiilor care au urmat s-a subliniat contribuţia la organizarea evenimentului a prof. univ. dr. ing. Doru Ion Petanec, director al Direcţiei Agricole Judeţene Timiş şi preşedintele Societăţii de Inginerii Agricole Timiş, ajutat de lector univ. dr. Stela Hamza. La finalul expunerilor, prof. univ. dr. ing. Doru Ion Petanec a înmânat Diplome de Excelenţă celor mai activi membri ai Sucursalei AGIR Timiş.
La manifestare a fost prezentat şi un recital de muzică uşoară şi populară de către talentata Cecilia Novaconi, elevă în clasa XI-a a Liceului Jean Louis Calderon din Timişoara, căreia îi mulţumim pentru contribuţia artistică de la acest eveniment,