Agenda expozitionala
Data: 1-15 octombrie 2004
In parteneriatul dintre Romexpo SA si Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti si camerele de comert teritoriale, s-au organizat manifestari expozitionale de succes in teritoriu.
* In judetul Caras-Severin, la Cazinoul din Baile Herculane, in perioada 10-14 septembrie a.c. s-a desfasurat cea de a doua editie a Targului pentru Turism Balnear, la care au participat 30 de firme: operatori din sfera turismului balnear, companii producatoare si importatoare de echipamente si produse de intretinere si infrumusetare utilizate in medicina si turismul balnear, precum si firme din domeniul constructiilor si amenajarilor interioare specifice zonelor de vacanta, care sa contribuie la revitalizarea si promovarea la adevarata sa valoare a turismului balnear romanesc.
* In judetul Constanta, Romexpo SA si Camera de Comert si Industrie, Navigatie si Agricultura (CCINA) Constanta, in colaborare cu Federatia Patronala a Industriei Usoare (FEPAIUS), a organizat in statiunea Neptun-Olimp, in perioada 15-19 septembrie a.c., editia a XXX-a a Targului National de Imbracaminte si Incaltaminte - (TINIMTEX), targ de contractare si vanzare. Este un targ national de imbracaminte si incaltaminte, confectii si accesorii (inclusiv piele si blana), tricotaje, tesaturi, pasmanterie, mercerie, marochinarie si confectii. A reunit un numar de peste 450 de expozanti.
* Concomitent cu TINIMTEX, Romexpo SA in colaborare cu CCINA Constanta a organizat Targul National de Metalo-Chimice - TINMEC. Aflat la cea de a XXIX-a editie, a reunit peste 60 de expozanti. Este un targ national de produse metalo-casnice, cu urmatoarele sectiuni: electrice, electronice, electrocasnice, corpuri de iluminat, articole de uz casnic, articole de uz gospodaresc, articole chimice si petrochimice, articole metalice, instalatii de incalzire si tehnico-sanitare, articole de sticlarie si portelan, papetarie, marochinarie scolara, bijuterii si gavlonturi, jocuri, jucarii, ceramica de menaj si decoratiuni.