Toamna se numara... prognozele
Data: 1 - 15 octombrie 2015
Cu exceptia unor publicatii de specialitate, in mass-media din Romania (deosebit de „sensibila“ la scandaluri, la tratarea unor teme rizibile si adesea ridicole) nu s-a acordat atentie prognozei preliminare de toamna data publicitatii de organismul statal specializat. Cu o precizie de metronom, Comisia Nationala de Prognoza (CNP) prezinta primavara si toamna variante ale anticipatiilor referitoare la evolutia economiei romanesti.
Este adevarat ca, de multe ori, unele proiectii nu s-au confirmat, exemplul cel mai pregnant constituindu-l anii in care s-au simtit, din plin, in tara noastra, efectele crizei globale. Pe ansamblu, insa, CNP a identificat corect, cel putin, tendintele esentiale, ceea ce constituie un merit stiintific de necontestat. Toti cei dornici sa cunoasca estimarile CNP privind viitorul pe termen mediu (orizont: anul 2019) au posibilitatea sa acceseze site-ul institutiei si sa ia cunostinta, direct de la sursa, cu anticiparile aferente.
In cele ce urmeaza ne vom concentra atentia asupra unui sector de activitate care intereseaza, in cel mai inalt grad, comunitatea profesionala a inginerilor: industria. Anul pe care il vom incheia in curand (2015) a fost marcat de o slaba crestere a productiei industriale, inregistrandu-se un spor de cel mult 3 procente fata de 4-5 la suta in precedentii doi-trei ani. De aici, aparitia unor puncte de vedere potrivit carora avem de-a face cu un inceput semnificativ de declin industrial tocmai intr-o perioada in care se discuta intens despre... reindustrializarea Romaniei.
Se impune, deci, clarificarea multor aspecte legate de evolutiile de pana acum pentru a se aprecia corect incotro se indreapta industria Romaniei. Sentimentul public dominant este acela ca... „nu prea mai avem industrie“ si, de aceea, se pune atat de acut „problema reindustrializarii“. Ei bine, CNP precizeaza ca in 2013 ponderea industriei in formarea produsului intern brut a fost de 23,8 la suta, iar in 2014 de 24,1 la suta. Probabil, in 2015 aceasta pondere este similara, uneori chiar mai mare (media pe UE este de 15 la suta). Apare, astfel, necesitatea de a se discuta serios si despre procesul de dezindustrializare legat de tranzitia spre economia de piata. In context, tema reindustrializarii apare la alte dimensiuni, fiind vorba nu atat despre ponderea in PIB, cat despre structura ramurii, despre calitatea tehnicii si tehnologiilor, despre modernizare. Totodata, prezinta un mare interes analiza ponderii capitalului autohton in totalul capitalurilor din industria romaneasca.
Dincolo, insa, de aceasta tematica, se contureaza, in prognoza CNP, o evolutie ascendenta a productiei industriale. Pentru intervalul pana in 2019, cresterile anuale sunt anticipate la peste 5 procente, in 2018 de 5,7 procente. Factorii luati in seama pentru o astfel de proiectie sunt numerosi. Bineinteles, pe loc central se situeaza evolutia cererii atat pentru nevoile interne, cat si pentru export. Este vorba despre o evolutie in care industria prelucratoare, in special cea din sectorul auto, va inregistra - sub aspectul comenzilor interne si externe probabile - ritmuri de crestere anuale de chiar 6 - 7 procente. Unele scaderi se anunta doar in industria extractiva, cu o usoara revenire incepand din 2018.
Asemenea evolutii sunt luate in considerare pe baza unor tendinte reale si a sanselor ca ele sa se manifeste predominant, in continuare, prin latura lor pozitiva. Factorii interni si cei externi, adica - in principal - cererea agregata se cer examinati nu numai prin prisma specificitatii fiecaruia, ci si in conexiunile obiective. O astfel de analiza ar conduce nemijlocit la sublinierea rolului fundamental al competitivitatii industriei romanesti, iar, in aceasta privinta, locul si rolul investitiilor apar cat se poate de pregnant. Mai pe scurt, traista plina nu este cu putinta daca nu ai ce pune in ea.