Jurnal de bord Cantitate si calitate in educatie
Data: 1-15 octombrie 2016
Cu prilejul deschiderii anului de învăţământ superior 2016 - 2017, au fost făcute numeroase evaluări, începând cu facultăţile şi terminând cu situaţia la nivelul întregii ţări privind stadiul actual şi perspectivele procesului de formare a viitorilor specialişti de înaltă calificare, în cele mai diverse domenii de activitate. În acest context, au reţinut atenţia o serie de date statistice, unele îmbucurătoare, altele îngrijorătoare. Bunăoară, s-a consemnat creşterea capacităţii de şcolarizare faţă de anii precedenţi, astfel încât s-a ajuns la peste 170.000 de locuri pentru anul I. Dacă, însă, vom compara acest număr cu situaţia din 2008, vom constata că a avut loc o diminuare de aproape 60%. Lărgind aria informaţiei statistice, mai constatăm că 14% dintre angajaţii actuali au terminat o facultate, în timp ce ponderea la nivelul Uniunii Europene este de 26 de procente. Date interesante sunt oferite şi de cea mai importantă „şcoală de ingineri" din România, Universitatea Politehnica din Bucureşti. Aici funcţionează 15 facultăţi, 54 de departamente, numărul studenţilor este de peste 28.000, iar al cadrelor didactice depăşeşte 2300.
Fireşte, aspectele de ordin cantitativ au importanţa lor. Ceea ce indică statistica actuală nu este de natură a da satisfacţii depline, întrucât are loc - la scara unei perioade mai îndelungate - un proces de „comprimare" a numărului celor care se pregătesc pentru o carieră profesională la un nivel calitativ superior. Cauzele sunt numeroase şi ele vizează întregul proces educaţional din ţara noastră, începând cu grădiniţele, continuând cu ciclurile primar, gimnazial şi liceal şi încheind, evident, cu cel universitar. Ar fi absurd să pretindem sporirea numărului de studenţi măcar până la media europeană, în condiţiile în care învăţământul preuniversitar nu „furnizează" un număr suficient de absolvenţi motivaţi să urmeze cursurile universitare. Abordând acest aspect, ajungem, de fapt, la miezul temei acestui articol, respectiv la „nucleul dur" al educaţiei la nivel naţional. Este vorba despre calitate.
Consemnăm, ca un fapt pozitiv, introducerea, în acest an de învăţământ superior, a 35 de specializări şi programe de licenţă, precum şi a 64 de programe de master, care vin în întâmpinarea cererilor de pe piaţa muncii, inclusiv în domeniile ingineriei. De fapt, aceasta este provocarea esenţială care impune, de urgenţă, regândirea modului în care tinerele generaţii se pregătesc pentru viaţa activă, pentru joburi care să le aducă satisfacţii personale şi care, simultan, să corespundă nevoilor reale ale societăţii, în primul rând ale economiei. Tendinţele de revigorare a învăţământului tehnic şi profesional sunt concordante cu obiectivul enunţat, dar, evident, nu acoperă întreaga problematică a procesului educaţional.
Există, desigur, experienţe valoroase, în special acelea care vizează implicarea firmelor în pregătirea specialiştilor de care au şi vor avea nevoie, inclusiv prin „recrutarea" lor de pe băncile facultăţilor. Şi pentru că am vorbit despre „rezervorul" de specialişti din învăţământul preuniversitar, consemnăm şi alocarea a 47,8 milioane euro pentru programe de învăţare la locul de muncă destinate elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal şi persoanelor din învăţământul post-liceal, inclusiv şcoli de maiştri. Sunt şi alte măsuri, însă toate acestea pot căpăta eficienţa dorită numai dacă sunt gândite şi aplicate într-o manieră sistemică, iar în această privinţă, un rol esenţial poate să-l aibă concretizarea iniţiativei prezidenţiale cu genericul „România Educată". Procesul de elaborare a unei viziuni strategice este în curs de desfăşurare, dar ideea centrală a demersului se conturează destul de clar: se urmăreşte aşezarea întregii societăţi româneşti pe bazele meritocraţiei, ceea ce implică, deopotrivă cunoştinţe, abilităţi şi capacitatea de a le valorifica în condiţiile în care valorile autentice sunt promovate şi respectate.