Semnal editorial
Data: 16 - 30 octombrie 2013
Mircea Bejan, Mihaela Simion, Ioan Aurel Chereches, Gheorghe Daniel Lakatos, Ioan Vidican
compendii din rezistenta materialelor - vol. 1 si vol. 2
Editura AGIR, Bucuresti, si Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2013
Au aparut primele doua volume ale lucrarii Compendii din Rezistenta materialelor. Ele se desfasoara pe 838 pagini, structurate pe 7 mari capitole. De asemenea, au fost incluse peste 200 de figuri si grafice, precum si peste 40 de anexe.
Capitolul 1 - Analiza solicitarilor in elementele sistemelor mecanice - prezinta notiunile de baza privind solicitarile simple si compuse ale elementelor structurale din sistemele mecanice si o serie de aspecte noi, utile calculelor ingineresti.
Capitolul 2 - Studiul experimental al tensiunilor si deformatiilor - este consacrat principalelor metode experimentale utilizate in evaluarea starii tensionat-deformate a corpurilor solide (principiile de baza ale metodei franjelor Moire, ale lacurilor casante, ale causticelor si ale corelarii digitale a imaginilor).
Capitolul 3 - Tehnici si metode inovative pentru studiul starii de tensiuni si deformatii - analizeaza unele metode inovative pentru evaluarea starilor tensionat-deformate ale corpurilor solide: fotoelasticimetria clasica, cea prin reflexie, respectiv corelarea digitala a imaginilor.
Capitolul 4 - Tensiuni remanente in constructii ingineresti. Metoda gaurii oarbe - ofera o sinteza a modalitatilor de evaluare a tensiunilor remanente din structurile ingineresti. Se examineaza cauzele care determina aparitia tensiunilor remanente, metodele de detensionare uzuale, detaliindu-se metoda rozetelor tensometrice.
Capitolul 5 - Vibratii in suspensia vehiculelor feroviare - pune accentul pe aspectele de baza ale vibratiilor din suspensia vehiculelor feroviare, pe metodologia analizei experimentale a vibratiilor (masurare si evaluare), odata cu prezentarea standurilor proiectate, realizate si folosite.
Capitolul 6 - Comportarea la oboseala a sarmelor si cablurilor de otel - descrie principiile de baza ale comportarii la oboseala, analiza numerica a fenomenului de oboseala si determinarea experimentala a rezistentei la oboseala a sarmelor si cablurilor de otel.
Capitolul 7 - Elemente de constructii metalice - este consacrat studiului elementelor de constructii metalice. Dupa prezentarea problematicii generale a proiectarii sigure si economice a constructiilor metalice, se analizeaza grinzile cu zabrele si particularitatile unor elemente de constructii, cum sunt stalpii. O serie de aplicatii utile incheie aceasta sinteza din Mecanica aplicata.
Fiecare capitol este tratat unitar. Se folosesc unitatile de masura ale Sistemului International, notatii si simboluri comune si altor discipline ingineresti, stiindu-se ca adaptarea notiunilor si datelor selectate din bibliografie, la unitatea si spiritul lucrarii, ridica gradul de intelegere si receptare a mesajului transmis. Limbajul este clar si concis, bogata ilustrare in figuri si grafice contribuind la intelegerea usoara si rapida a fenomenelor prezentate, fiind caracterizate printr-o inalta tinuta stiintifica.
Lucrarea se adreseaza celor ce-si pregatesc teze de doctorat in domeniul ingineriei mecanice; absolventilor universitatilor tehnice care vor sa-si sistematizeze cunostintele dobandite de-a lungul studiilor universitare; specialistilor in domeniu, cercetatorilor si proiectantilor de constructii ingineresti; celor din invatamantul tehnic superior. Sistematizarea unor aspecte din Mecanica aplicata este folositoare tuturor celor care proiecteaza, exploateaza si intretin constructii ingineresti.