Patrimoniul industrial energetic
Data: 16-30 noiembrie 2005
Energetica romaneasca nu mai este chiar la prima tinerete. Au trecut peste 120 de ani de cand energia electrica patrundea in Romania, prin instalatii care, desi de mica marime, cand le privim cu ochii de astazi, puneau totusi in valoare un potential industrial, care a devenit de prima importanta in secolul 20. Uitandu-ne inapoi, constatam ca cele mai multe dintre aceste instalatii de inceput nu mai exista. Era normal ca atat uzura morala, cat si cea fizica, sa le faca nefolositoare: treptat au aparut instalatii noi, mai mari, mai performante, care puteau sa faca fata nevoilor crescande de energie. Ce se putea face cu piesele vechi, nefolositoare, decat sa fie date la fier vechi, sa fie retopite, pentru ca din ele sa se scoata cel putin materie prima pentru cele noi. Asa se face ca cele mai multe din obiectele care ne-ar fi putut arata cum era energetica acum 100 de ani, au urmat aceasta cale. Din fericire, a aparut un om, pasionat de tehnica, pasionat sa construiasca instalatii noi, dar sa se uite si inapoi la ce realizasera inaintasii sai, sa adune si sa pastreze niste "fiare vechi", la care nu se uita nimeni. Acest om a fost profesorul si inginerul Dimitrie Leonida. Datorita lui mai exista astazi multe piese si instalatii care reprezinta inceputul energeticii si al tehnicii, in general, in Romania si care sunt acum piese de baza ale muzeului pe care el l-a infiintat, cu banii, cu munca, cu pasiunea si cu entuziasmul propriu, muzeu care ii poarta numele. Asa se face ca in muzeu exista si astazi piese care sunt considerate de patrimoniu national: dinamul Edison de la Teatrul National din Bucuresti, 1884; motorul Siemens al primului tramvai electric, care a circulat in Bucuresti in 1894; panoul de comanda al Centralei Filaret, din 1908; multe alte obiecte de la sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului 20. Este cunoscut faptul ca Muzeul Tehnic este adapostit intr-o cladire veche, necorespunzatoare, care nu permite extinderea lui si, ca urmare, nici achizitionarea de noi piese. S-au facut propuneri pentru remedierea acestei situatii si speram sa se rezolve. Vrem insa sa atragem atentia asupra unei alte categorii de obiective industriale care, prin proportia lor, nu se pot incadra intr-un muzeu, dar care prin ele insele pot fi considerate de importanta muzeistica, ele trebuind sa faca parte din patrimoniul industrial national.
Este necesar sa amintim aici ca mult timp, in intreaga lume, includerea in patrimoniul national sau universal s-a axat pe operele de arta (pictura, sculptura), pe arhitectura (catedrale, palate) si pe zone naturale deosebite. Mai tarziu, prin a doua jumatate a secolului 20, s-a impus ideea ca si unele opere ale tehnicii si industriei au un impact cultural important, ele reprezinta o realizare culturala a omenirii si trebuie retinute ca patrimoniu national sau chiar universal. Mai mult, unele vestigii industriale au legatura cu evenimente istorice sau culturale, cu anumite personalitati de exceptie, sau poseda chiar o latura artistica, in sensul clasic al conceptiei. Astfel de obiective au fost inventariate, inscrise pe listele de patrimoniu si, ca urmare, protejate prin lege, supuse unor masuri de intretinere si, acolo unde era cazul, reparate sau restaurate. Si in Romania au fost scoase in evidenta numeroase vestigii industriale de interes patrimonial: mine vechi, saline, hale industriale, mori etc.
Si in energetica exista obiective care trebuie considerate ca fiind de patrimoniu industrial: centrale vechi, cladiri specifice ale unor obiective scoase din functiune etc. Nu vom face aici un inventar al posibilelor obiective de patrimoniu industrial energetic, ci vom face doar cateva sugestii.
Vom mentiona in primul rand un obiectiv bine cunoscut in lumea energeticienilor. Este vorba de Centrala Hidroelectrica Sinaia. Aceasta a fost proiectata si executata prin grija lui Elie Radu (1853-1931), unul dintre pionierii industriei romanesti, constructor al multor poduri, sosele, cai ferate, instalatii hidrotehnice. A fost construita si pusa in functiune in anii 1899-1901 si de atunci furnizeaza fara intrerupere energie in sistemul national. Centrala este echipata cu 4 turbine de tip Francis cuplate cu 4 generatoare de curent alternativ de 250 kV fiecare. La vremea construirii ei era o centrala dintre cele mai importante. In anul 1998, cand Filiala de Transport si Distributie a Energiei Electrice din Ploiesti a sarbatorit 100 de ani de existenta, s-a realizat o fapta laudabila: s-a dat o fata noua aspectului centralei, pastrandu-se insa atat constructia cat si echipamentele originale, care continua sa produca energie electrica. In sali anexe si in exterior au fost expuse aparate electrice care au functionat in zona Prahova in ultima suta de ani. In acest mod Centrala Hidroelectrica Sinaia a devenit un muzeu viu. S-a dorit ca prin aceasta actiune sa fie si un punct de atractie pentru vizitatori. Din pacate, in ciuda initiativei laudabile, centrala nu a fost inscrisa in vreun circuit turistic si nici nu se face niciun fel de propaganda pentru a fi vizitata, desi se afla intr-o zona turistica, foarte aproape de centrul orasului Sinaia. Ca urmare, este prea putin vizitata.
Vorbind de Sinaia, trebuie sa mai semnalam un aspect. In oras s-au realizat in anii 1926-1927 mai multe posturi de transformare. Constructiile din piatra au fost proiectate de cunoscutul arhitect Duiliu Marcu (1885-1966), intr-un stil care sa se incadreze in peisajul orasului. Cu timpul, aceste posturi nu au mai facut fata necesitatilor energetice ale orasului, asa incat au fost desfiintate, iar cabinele, care nu aveau suficient spatiu pentru instalarea noilor echipamente electrice, au fost cedate primariei orasului. Ele sunt acum nefolosite sau folosite necorespunzator, unele sunt in curs de degradare. Consider ca aceste constructii de mici dimensiuni, insa cu aspect estetic, care amintesc de istoria energeticii din orasul Sinaia, dar si de un mare arhitect roman, reprezinta obiective de patrimoniu si ele trebuie ingrijite, eventual reparate, pastrandu-se aspectul original. Ele pot fi folosite ca spatii pentru chioscuri de ziare, racoritoare etc. Aceasta atitudine ar fi un mod de a ne arata pretuirea pentru inaintasii nostri si pentru realizarile lor.
O constructie care merita atentie este cladirea fostei Centrale Diesel-Electrice Filaret din Bucuresti. Centrala a fost construita de Societatea Generala de Gaz si Electricitate Bucuresti pe terenul fostei uzine de gaz, langa actualul Parc Carol I. Ea a fost pusa in functiune in luna septembrie 1908, odata cu deschiderea stagiunii Teatrului National, ceea ce denota importanta ce i se dadea. La inceput centrala cuprindea trei grupuri diesel a 675 CP, cuplate cu generatoare de 420 kW, 5 kV, la acea vreme cele mai mari grupuri din lume. Intre timp, pe masura necesitatilor, s-au adaugat noi grupuri generatoare, ajungand ca in anul 1931 centrala sa aiba o putere de 23000 CP, respectiv 16100 kW, fiind cea mai mare centrala diesel din Europa. In cladirea centralei a mai functionat un timp, in anul 1949, un grup de turbina cu gaze de 10000 kW, cel mai mare din lume la acea vreme, insa nu a dat rezultate satisfacatoare. Instalatiile centralei au fost date la fier vechi. La Muzeul Tehnic se mai gasesc panoul de comanda si o macheta a centralei din anul 1908. Cladirea fostei centrale a rezistat vremurilor, aflandu-se intr-o stare satisfacatoare. Ea merita sa fie considerata de patrimoniu industrial national, fiind o constructie industriala tipica inceputului de secol 20 si avand un trecut istoric important pentru energetica romaneasca. Mai mult, fiind in imediata apropiere a Muzeului Tehnic, ea poate fi trecuta in folosinta acestuia, pentru extinderea lui, rezolvandu-se astfel o problema de mare actualitate a muzeului. S-au facut propuneri in acest sens, insa pana in prezent nu s-a ajuns la un rezultat, din lipsa unei initiative mai sustinute a celor interesati. Recent am aflat ca fosta Centrala Filaret se afla pe lista monumentelor istorice din Bucuresti, la propunerea Ministerului Culturii si Cultelor.
Un alt obiectiv pe care il propunem este Centrala Hidroelectica Dobresti. A fost construita in anii 1928-1930 si functioneaza si astazi. Era atunci cea mai mare hidrocentrala din Romania si era echipata cu 4 turbine tip Pelton a cate 5650 CP, cuplate cu generatoare de 5 MVA/4MW. Printr-o linie de 110 kV, centrala alimenta - si alimenteaza si astazi - orasul Bucuresti. In afara interesului stiintific, centrala avand varsta de 75 de ani, timp in care a functionat permanent, zona este si de interes turistic prin Lacul Scropoasa si Cheile Orzei, care fac parte din ansamblul amenajarilor centralei, precum si prin Platoul Bucegilor.
Propuneri pentru a fi inscrise pe lista obiectivelor de patrimoniu energetic au mai fost facute pentru constructiile fostelor centrale hidroelectrice Somesul Rece, pusa in functiune in anul 1906, descrisa pe scurt in revista "Arheologie industriala. Al treilea atelier international din Romania", 2003 si Oradea, data in folosinta in anul 1903, descrisa in aceeasi revista din anul 2004.
x
x x
Exista, desigur, multe obiective care evoca trecutul energeticii romanesti si care, in acelasi timp, se prezinta sub forma unor constructii reprezentative pentru o anumita epoca, evoca figura unor personalitati importante, sunt situate intr-un peisaj deosebit sau in vecinatatea altor obiective remarcabile, cu care pot fi cuplate pentru a fi vizitate. Nu ar trebui uitate instalatiile populare: de folosire a apei pentru mori, pive, irigatii etc., pentru care ar trebui efectuate cercetari speciale.
Consider ca cititorii revistei, care au cunostinta de astfel de obiective, ar trebui sa le semnaleze, pentru ca apoi, pentru cele valoroase, sa se intocmeasca documentatii cu toate datele necesare, care sa fie trimise la Ministerul Culturii si Cultelor si pe baza lor sa fie declarate oficial obiective de patrimoniu national.