Despre Alexandru Proca

„Istoria ne arata ca viata este un episod intre doua vesnicii ale mortii si in acest episod gindirea constienta dureaza doar o clipa. Gindirea este doar o explozie de lumina in mijlocul unei nopti lungi. Dar aceasta explozie este totul“. Asa a definit celebrul Henri Poincaré gindirea omeneasca. Este si matricea in care se inscrie gindirea fizicianului Alexandru Proca, romanul cu cele mai substantiale contributii la dezvoltarea fizicii teoretice in secolul XX.
Alexandru Proca s-a nascut la 16 octombrie 1897, la Bucuresti, intr-o familie de intelectuali, tatal sau fiind inginer constructor, unul dintre constructorii Garii de Sud din Ploiesti. A urmat Liceul Gheorghe Lazar, pe care l-a absolvit in anul 1915. Desi a urmat sectia reala, la absolvire vorbea fluent franceza, engleza si germana. S-a inscris in acelasi an la Facultatea de ?tiinte, sectia matematica, dar, din cauza inceperii razboiului, a terminat numai anul I. În anul 1917 este mobilizat, urmeaza ?coala de ofiteri de rezerva de la Iasi dupa care este trimis pe front ca sublocotenent de geniu. Lupta pina in iunie 1918, cind este lasat la vatra. Reia cursurile ca student la ?coala Nationala de Poduri si ?osele, iar la transformarea acesteia in ?coala Politehnica se inscrie la sectia de Electromecanica. Ca student s-a remarcat prin inteligenta sa sclipitoare, prin intuitia si vederea de ansamblu asupra fenomenelor tehnice. Istoria spune ca in 1920 a facut o vizita de 2 luni la fabrica de locomotive Baldwin din Philadelphia, SUA, iar prin raportul intocmit la intoarcere a convins Guvernul Romaniei se cumpere citeva masini electrice.
A fost atras de partea teoretica, de matematica, inca din perioada liceului, fapt demonstrat prin activitatea desfasurata in calitate de corespondent la Gazeta Matematica. Ca student, colaboreaza cu profesorii Tudor Tanasescu si Ernest Abason pentru realizarea Buletinului de matematica si fizica pura si aplicata, editat la ?coala Politehnica din Bucuresti. Tot atunci tine citeva conferinte asupra teoriei relativitatii, recent facuta cunoscuta lumii stiintifice de catre Einstein.
Si-a inceput activitatea de inginer in 1922, la Societatea Electrica din Cimpina, unde a functionat numai un an, dar a reusit sa initieze introducerea echipamentelor electrice pentru utilajele petroliere si miniere. Rezultatele obtinute au fost prezentate in lucrarea Întrebuintarea electricitatii in industria petrolului, aparuta in 1924, atit in limba romana, cit si in limba franceza. În paralel, a inceput activitatea didactica in calitate de asistent la Catedra de electricitate si electrotehnica, condusa de profesorul Nicolae Vasilescu-Karpen, nascut in Craiova si inventator al celebrelor pile electrice care, miraculos, functioneaza si azi la Muzeul National Tehnic din Bucuresti.
Atractia catre studiul teoretic al fenomenelor fizice este puternica si, in 1925, este trimis la Universitatea Sorbona, Facultatea de ?tiinte. Desi a trebuit sa urmeze integral cursurile facultatii, le-a absolvit pina in 1928, adica in mai putin de trei ani, cu note peste 17,50, nota maxima fiind 20.
Dupa sustinerea lucrarii de licenta, este angajat la Institutul Radiului, condus de celebra Marie Curie. Era celebra pentru ca in 1903 a primit Premiul Nobel pentru fizica, iar din 1906 a devenit prima femeie-profesor la Universitatea Sorbona. Iata ce spunea Marie Curie despre Alexandru Proca: „De fiecare data cind am o problema stiintifica dificila, care necesita multa rabdare, competenta, abilitate experimentala si meticulozitate, ma adresez domnului Proca. Iar el, de fiecare data, raspunde cu solutii care imi convin, ma satisfac, si totdeauna furnizeaza rezultate precise. Voi, romanii, puteti fi mindri de-a avea un cercetator stiintific de valoarea domnului Proca“.
In acea perioada a fost infiintat Institutul de Matematica Henri Poincaré destinat promovarii fizicii teoretice in Franta. Alexandru Proca este incurajat de Marie Curie sa se angajeze la acest institut. Aici pregateste teza de doctorat care imbina cercetari din doua domenii de virf ale fizicii: teoria relativitatii, elaborata de Einstein, si teoria electronului, elaborata de Dirac. Întimplator sau nu, Henri Poincaré si-a inceput activitatea de inginer in industria extractiva, la o mina din localitatea franceza Vesoul, iar apoi s-a dedicat teoriei, s-a dedicat matematicii. Întimplator sau nu, Alexandru Proca, urmeaza aproape acelasi drum profesional ca Henri Poincaré. În 1929 Albert Einstein a tinut o conferinta la Institutul Henri Poincaré, iar printre putinii invitati la discutiile cu Einstein s-a numarat Alexandru Proca. Destinul a vrut sa-l cunoasca personal, la Paris, pe autorul teoriei relativitatii despre care el, Proca, student la ?coala Politehnica din Bucuresti, tinuse deja citeva conferinte in Romania. În 1933, obtine titlul de doctor in fizica, demonstrind in teza sa existenta unor particule subatomice, cu sarcina pozitiva sau negativa, cu o viata foarte scurta si cu o masa de aproximativ 200 de ori mai mare ca a unui electron, particule numite mezoni. Dupa obtinerea artificiala a acestora in acceleratoare de particule, Alexandru Proca devine o autoritate in studiul mezonilor. Desi la vremea aceea nu se obisnuia in Franta ca tinerii cercetatori sa fie trimisi la stagii in strainatate, Ministerul Afacerilor Externe ii finanteaza un stagiu de un an la Berlin, unde lucreaza cu celebrul fizician Schrödinger. Lucreaza, apoi, la Copenhaga cu Niels Bohr. Altfel spus, valoarea sa l-a dus in sfera celor mai mari fizicieni ai lumii de la vremea aceea. Prin cercetarile sale teoretice stabileste o legatura intre teoria electromagnetica si cea cuantica a fotonului. Generalizind ecuatiile lui Maxwell in vid, elaboreaza in perioada 1936 – 1940 ecuatiile relativiste ale cimpului vectorial bozonic, care i-au adus consacrarea definitiva si sunt cunoscute in lumea stiintifica sub numele de Ecuatiile Proca.
Si-a dorit sa predea ca profesor, dar tentativele sale de a obtine o catedra s-au lovit de invidia mai marilor vremii, care nu puteau accepta ca teoriile lor sa fie infirmate de dovezile stiintifice ale lui Alexandru Proca. Abia in vara anului 1943, Proca va preda, in Portugalia, cursul de fizica teoretica la Universitatea din Porto. Desi a demonstrat existenta mezonilor inaintea japonezului Hideki Yukava, acesta a primit Premiul Nobel pentru fizica in 1949.
Desi a primit multe dovezi de recunoastere a valorii sale, a fost afectat de nedreptatile care i s-au facut. Nu a putut sa inteleaga micimile si rautatile venite din partea confratilor. A tacut. A suferit. I-a scazut rezistenta fizica si s-a imbolnavit. La inceputul anului 1953 i s-a pus diagnosticul de cancer la git. A luptat in continuare. A luptat scriind. Ultimul articol este datat 18 octombrie 1955. Peste doua luni, la 13 decembrie 1955, boala l-a rapus. Avea 58 de ani. În 1990 a fost ales, post mortem, membru de onoare al Academiei Romane.