Zilele Academice ale ASTR
Data: 16-31 decembrie 2007
Cu ocazia implinirii a zece ani de la infiintarea sa – prin Sentinta civila nr. 1216 din 11 decembrie 1997 a Tribunalului Bucuresti – Academia de Stiinte Tehnice din Romania a organizat o ampla manifestare tehnico-stiintifica sub genericul Zilele Academice ale ASTR - 10 ani de activitate. In paginile 4 – 5 va prezentam succint desfasurarea evenimentului, impreuna cu comunicarea domnului acad. Radu Voinea, presedintele ASTR, intitulata Zece ani de activitate a ASTR pentru propasirea stiintelor tehnice.
In urma cu zece ani, mai exact in numarul 1 (167) din 1 – 15 ianuarie 1998, Univers ingineresc consemna constituirea Academiei de Stiinte Tehnice din Romania, prin editorialul De Anul Nou, inca o dorinta implinita, semnat de presedintele AGIR, dr. ing. Mihai Mihaita. Citam aici doar primul paragraf al respectivului editorial:
"Acum, cand dorinta noastra (a membrilor AGIR – nota redactiei) se concretizeaza si prin constituirea Academiei de Stiinte Tehnice din Romania, menita sa atraga si sa consacre elite ingineresti, este firesc sa pornim la drum cu unele ganduri. (...)"
Dupa zece ani de la implinirea acestei dorinte, ni s-a parut la fel de firesc si noua sa-l rugam pe domnul presedinte Mihai Mihaita sa ne impartaseasca unele ganduri privind retrospectiv la momentul constituirii ASTR dar, evident, si la viitorul acestei academii ingineresti. Lucru pe care domnia sa l-a acceptat cu placere, rezumand astfel:
Sunt bucuros ca la aniversarea a zece ani de la infiintarea Academiei de Stiinte Tehnice din Romania (ASTR), sa adresez cuvinte de salut din partea Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania (AGIR).
Imi amintesc cu placere ca ideea infiintarii unei Academii de Stiinte Tehnice in Romania, care sa atraga si sa consacre elite ingineresti, s-a nascut in cadrul asociatiei noastre - si au inceput demersurile necesare - cu mult timp inainte de infiintarea ei ca persoana juridica. In timpul scurs de la infiintare am colaborat indeaproape, cunoscand greutatile inceputului si succesele prezentului. Intr-un timp scurt s-au obtinut rezultate deosebite, recunoscute in sustinerea intereselor economice ale Romaniei.
Sunt convins ca ASTR va contribui in continuare la recuperarea decalajului economic al Romaniei fata de grupul tarilor avansate ale lumii, punand la lucru capacitatea de renastere a spiritualitatii tehnico-stiintifice romanesti, stiut fiind ca fara contributia elitei nu va exista prosperitate economica, iar Romania se poate bucura de sansa oferita de conjunctura istorica daca elita tehnico-stiintifica isi va face datoria.
Suntem mandri ca multi dintre membrii nostri fac parte din ASTR si pot contribui la adaptarea stiintei si a spiritului national la conditiile si solutiile globale ale Mileniului trei si ale societatii postmoderne, prin participarea la aplicarea programelor de dezvoltare nationale si internationale.
Am convingerea ferma ca ASTR va inregistra noi succese an de an.
Asiguram Academia de Stiinte Tehnice din Romania ca AGIR ii va fi intotdeauna alaturi si va raspunde la solicitarile sale de colaborare fructuoasa.
La multi ani!
Manifestarea a fost organizata de ASTR in colaborare cu AGIR si cu Universitatea Politehnica din Bucuresti, cu sprijinul Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica si al INCDIE ICPE – CA, in cadrul Programului FP 6, Proiect INDUMAT 17240, in perioada 28 – 30 noiembrie 2007. Lucrarile s-au desfasurat in plen si pe sectiuni, in sala de conferinte a AGIR din Bd. Dacia nr. 26, Bucuresti, in sala de conferinte a Academiei Romane si la Rectoratul Universitatii Politehnica din Bucuresti.
La sedinta plenara din prima zi a manifestarilor, prezidiul a fost constituit din domnii: acad. Radu Voinea, presedintele ASTR; dr. ing. Mihai Mihaita, vicepresedinte ASTR, presedintele AGIR; prof. dr. ing. Mircea Petrescu, vicepresedinte al ASTR; prof. dr. ing. Florin Teodor Tanasescu, secretar general al ASTR; acad. Ion Paun Otiman, secretar general al Academiei Romane; Aurel Mitu, director general adjunct in Ministerul Economiei si Finantelor; ing. dipl. Sergiu Iliescu, consilier al presedintelui ANCS.
Sedinta plenara a fost deschisa de domnul dr. ing. Mihai Mihaita, care, dupa cuvantul de bun venit adresat participantilor, a propus un moment de reculegere in memoria membrilor ASTR trecuti in eternitate de la ultima reuniune in plen.
Din partea unor institutii stiintifice si a autoritatilor au fost prezentate mesaje adresate ASTR cu prilejul acestei aniversari, astfel:
• Mesajul Academiei Romane, prezentat de domnul acad. Ion Paun Otiman;
• Mesajul Academiei de Stiinte Agricole si Silvice Gheorghe Ionescu-Sisesti, citit de dl prof. dr. ing. Florin T. Tanasescu;
• Mesajul Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica, prezentat de domnul Sergiu Iliescu, consilier al presedintelui ANCS;
• Mesajul Ministerului Economiei si Finantelor – Directia Generala Politica Industriala si Competitivitate, prezentat de dl Aurel Mitu, director general adjunct in MEF;
• Mesajul Academiei de Stiinte a Moldovei, citit de dl dr. ing. Mihai Mihaita;
• Mesajul Patronatului Roman din Cercetare si Proiectare, prezentat de dl dr. ing. Ion Stanciulescu, presedintele PRCP;
• Mesajul Euro CASE, citit de dl prof. dr. ing. Florin T. Tanasescu;
• Mesajul Societatii de Rezistenta Materialelor din cadrul AGIR, prezentat de dl Ioan Goia;
S-au mai primit numeroase scrisori de apreciere de la membrii ASTR din strainatate.
Dl dr. ing. Mihai Mihaita a prezentat sponsorii manifestarii, carora le-a multumit pentru sprijin.
In sesiunea de comunicari stiintifice din 28 noiembrie s-au dezbatut subiecte de mare interes pentru stiinta si economia romaneasca. Aceasta s-a desfasurat in sedinta plenara si in trei sectiuni. In sedinta plenara au fost prezentate 13 comunicari, dintre care mentionam comunicarea dlui acad. Radu Voinea – 10 ani de activitate a ASTR pentru propasirea stiintelor tehnice.
In sectiunea I – Electronica, Electrotehnica, moderatori Adelaida Mateescu, Nicolae Vasile, Florin Chiriac, au fost prezentate sase comunicari.
In sectiunea II - Mecanica, Materiale, moderatori Petre Teodorescu, Leontin Druga, Valeriu Jinescu, s-au prezentat cinci comunicari.
In sectiunea III - Creativitate, Educatie, Cultura, moderatori Mircea Petrescu, Fl.T. Tanasescu, au fost prezentate cinci comunicari.
In ziua de 29 noiembrie, la Rectoratul UPB a avut loc masa rotunda cu subiectul Invatamantul tehnic superior - incotro?, moderator dna prof. dr. ing. Ecaterina Andronescu, rector UPB.
Toate comunicarile prezentate in cadrul manifestarii vor fi publicate intr-un volum care va fi realizat la Editura AGIR.
SPONSORII MANIFESTARII
• Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrica INCDIE ICPE-CA – director prof. dr. fiz. Wilhelm Kappel, membru ASTR
• OLTCHIM Ramnicu Valcea – director general dr. ing. Constantin Roibu, membru ASTR
• ICCON – director general prof. dr. ing. Polidor Bratu, membru ASTR
• CONSITRANS SRL – presedinte, director general ing. dipl. Eduard Hanganu
• SC PLASTOR SA Oradea – director general dr. ing. Ion Seres
• UTIS SA – director general prof. dr. ing. Leontin Druga, membru ASTR