Plugusor 2019
Data: 16-31 decembrie 2018
Aho, aho copii şi fraţi!
Staţi puţin şi judecaţi!
Iată, Anul se-noieşte,
Semn că totul se-nvârteşte:
Terra-n jurul Soarelui,
Lumea-n jurul banului!
Anul s-a schimbat o dată
Căci Natura-i ordonată,
Iar guvernul de trei ori,
Căci se-nvârte la mulţi „Sori"!
Da, guvernu-i excelent,
Şi vedem, privind atent,
Care este Excelenţa:
E Onor Incompetenţa!
Ia, uraţi stabil guvern,
Însă totuşi nu etern!
A lovit pesta porcină;
Cine, oare, e de vină?
Ultimul bănuţ când storci
Crescătorului de porci,
„Porcii" - spune dur acesta -
Sunt mai vinovaţi ca pesta!
Aho, aho, copii şi fraţi!
Totuşi, să vă bucuraţi:
Pensii şi salarii cresc,
Oare, mă îmbogăţesc?
Grijile-mi greu stăpânesc,
Mă tot rod ca nişte carii,
Căci şi preţurile cresc,
Peste pensii şi salarii!
Lumea s-a întors pe dos:
Ce-i urât e-acum frumos,
Ce-i cinstit e-acum urât
Şi stă multora în gât!
Casa n-are temelie:
Stând pe vicii, n-o să ţie,
Treaba rea de-o faceţi bună
Dragi aleşi, doar prin minciună!
Des vorbesc de-nvăţătură,
Educaţie, cultură
Mulţi din funcţii mari. Le pasă
Cât de şapte ani de-acasă!
Actul celor care fură
Face parte din cultură:
Ai arat, ai semănat,
Ai cules, ai treierat,
Însă nu e terminat
Până nu s-a şi furat!
Ia uraţi, măi, ia uraţi!
Păcăliţi nu vă lăsaţi!
Pe toţi ăia care fură
Să-i gonim c-o urătură!
Dar acum, lăsaţi amarul
Şi fiţi veseli! Centenarul
Printre multe, ne arată
Că şi bune, nu o dată,
României mult iubite,
De la Domnul sunt menite.
Ia uraţi, s-avem o ţară
Cum nu-i alta în afară,
Să rămână-aici frumoşii
Şi să plece urâcioşii!
Peste-ale speranţei raze,
O să se mai dea cu gaze,
Iar dreptatea atacată
Va mai fi şi altădată.
Dar să facem rugăciune
Cele rele să se-adune
Maxim, la un veac o dată!
Alte articole
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/400_drapelul-romaniei-pe-noua-racheta-ariane-6_1.jpg)
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/438_trei-sferturi-dintre-gospodariile-din-romania-au-acces-la-reteaua-de-internet_1.jpg)
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/958_prima-pictura-murala-din-europa-care-purifica-aerul_1.jpg)
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/210_ins-55-079-intreprinderi-activau-in-industrie-in-2017_1.jpg)