Adunarea Generala a AGIR
Data: 1-15 februarie 2011
La 28 ianuarie a.c. s-a desfasurat Adunarea Generala a Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania (AGIR). Evenimentul – gazduit de sediul central al AGIR – a reunit membrii alesi ai acestui for si, in calitate de invitati, reprezentanti ai membrilor colectivi si ai membrilor sustinatori ai asociatiei. In cadrul reuniunii, presedintele AGIR, prof. dr. ing. Mihai Mihaita, a prezentat Darea de seama a Consiliului Director pe anul 2010 (document pe care il vom prezenta in numarul urmator al publicatiei noastre), ec. Magdalena Marinescu, contabil-sef al AGIR, a prezentat Raportul financiar-contabil, iar ing. dipl. Octavian Udriste, presedintele Comisiei de cenzori, a prezentat Raportul acestei comisii. Documentele au fost aprobate de Adunarea Generala.
Au luat cuvantul apoi, intre altii, prof. dr. ing. Mircea Bejan, presedintele Filialei Cluj a AGIR, dr. ing. Constantin Piraianu, presedintele Sucursalei Valcea a AGIR, dr. ing. Nicolae Fildan, presedintele Sucursalei Constanta a AGIR, dr. ing. Gheorghe Buzuloiu, membru in Societatea de Telelucru a AGIR, prof. dr. ing. Alexandrina Sarbu, vicepresedinte al Sucursalei Valcea a AGIR. Vorbitorii au apreciat rezultatele inregistrate in perioada care a facut obiectul Darii de seama si au formulat propuneri menite sa determine aprofundarea directiilor de actiune care s-au dovedit benefice pentru AGIR, pentru intreaga comunitate inginereasca, pentru societatea romaneasca, in ansamblul ei. S-a pus accentul pe implicarea mai puternica a AGIR in dezbaterea marilor probleme cu care se confrunta economia tarii, in conditiile opririi declinului si ale relansarii economice, relevandu-se rolul societatii civile in analiza proceselor si fenomenelor actuale si de perspectiva si in conturarea de solutii pentru depasirea efectelor crizei. In acest sens, s-a sugerat sa se intreprinda demersurile necesare pentru participarea la conceperea si realizarea proiectelor sustinute cu fonduri europene si orientate spre prioritatile economice si sociale ale actualei perioade. De asemenea, s-au formulat propuneri pentru imbunatatirea activitatii interne a AGIR, pentru initierea de manifestari dedicate marilor personalitati ale ingineriei romanesti si universale, retinandu-se, in acest sens, din Darea de seama, ideea directoare referitoare la cultivarea valorilor autentice in scopul oferirii tinerei generatii de ingineri a unor modele demne de urmat. In context, in interventii s-a acordat o atentie deosebita cailor de imbunatatire a procesului educational, de formare si perfectionare profesionala a inginerilor, indeosebi prin promovarea principiilor si criteriilor educatiei permanente.