Traian Lalescu – matematicianul inginer
Data: 16-28 februarie 2010
In conditiile in care deplingem absenta unor modele, spatiul public este „vaduvit“ tocmai de demersurile care ar putea sa ofere, in special tinerei generatii, exemplele de viata, de creatie de care, din fericire, nu duce lipsa tara noastra. Este una dintre ideile care au revenit in interventiile prilejuite de o manifestare cultural-stiintifica gazduita – potrivit unei traditii notabile – de Banca Nationala a Romaniei. Este vorba despre lansarea volumului Opere de Traian Lalescu, volum aparut in Editura Academiei Romane.
Cele 906 pagini au fost pregatite pentru tipar de acad. Solomon Marcus, ing. Smaranda Lalescu (nepoata ilustrului savant) si ec. Traian Alexandru Popa. Cum se vede, sunt oameni de profesiuni diferite, angajati intr-un efort interdisciplinar, asa cum interdisciplinara a fost si opera lui Traian Lalescu.
Pentru cei mai putin familiarizati cu istoria stiintei si, pe un plan mai larg, a culturii nationale, a fost extrem de interesant sa afle ca aici, in Romania, a trait si a creat o personalitate de anvergura mondiala cu numele de Traian Lalescu. Nu a fost numai un matematician de exceptie, cu contributii unanim recunoscute pe plan mondial, ci si un inginer remarcabil, un economist de marca, un fin cunoscator al artei romanesti si universale. Pe buna dreptate, s-a spus ca a fost unul dintre ultimii enciclopedisti. Desi a trait numai 47 de ani (1882 – 1929, iata, s-au implinit 80 de ani de la moartea sa!) a lasat in urma contributii memorabile in toate domeniile evocate.
In interventiile lor, acad. Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, acad. Solomon Marcus, acad. Serban Papacostea, prof. univ. dr. Daniel Daianu, membru corespondent al Academiei Romane, prof. univ. dr. Serban Stratila, prof. univ. dr. Virgil Stoenescu au adus in atentia publicului – interesat real sa cunoasca elocvente pagini ale trecutului mai apropiat sau mai indepartat – fapte si date care alcatuiesc o „zestre“ cu care s-ar cuveni sa ne mindrim. Cum s-ar spune, „istoria“ se afla linga noi si o cunoastem atit de putin!
In volumul lansat la BNR, alaturi de lucrari definitorii ale operei matematice a lui Traian Lalescu, sunt incluse marturii exceptionale privind pregatirea multilaterala a celui omagiat, intre care Raportul general asupra proiectului de buget pe anul 1925 si evocarea personalitatii inginerului Constantin M. Mironescu. Pecetea competentei a fost conferita de absolvirea Scolii Nationale de Poduri si Sosele si a Facultatii de Stiinte din Bucuresti, ca si a Universitatii din Paris (unde a dat si doctoratul). Si-a inceput activitatea didactica in gimnaziul de la Giurgiu, a devenit profesor universitar la Politehnica Timisoara (unde a fost primul ei rector) si la cea din Bucuresti, intre preocuparile sale inscriindu-se teme privind echilibrul in economie si in balanta energetica. O viata scurta, dar incarcata cu tot ceea ce un mare om a fost in stare sa confere calitatii de savant, in adevaratul sens al cuvintului. Si ne mai plingem ca nu avem modele demne de urmat!