„Este necesara institutionalizarea cooperarii tuturor oamenilor de stiinta, tuturor structurilor de creatie tehnica“ Convorbire cu acad. Gleb Dragan, presedintele Sectiei de Stiinte Tehnice a Academiei Romane

Teodor Brates: Univers ingineresc continua – prin convorbirea de fata – un demers publicistic care are drept scop consemnarea opiniilor unor personalitati in legatura cu teme de cel mai larg interes public. Adresandu-ne dvs., domnule academician, va propunem sa abordam tema presanta a contributiei oamenilor de stiinta la rezolvarea problemelor cu care se confrunta, in prezent, societatea romaneasca.
Gleb Dragan: As spune, chiar de la inceput, ca gradul de implicare a oamenilor de stiinta in efortul care s-ar cuveni sa fie depus pentru o buna rezolvare a problemelor societatii romanesti nu este nici pe masura necesarului si nici in masura posibilului. O prima cauza o constituie faptul ca autoritatile nu fac apel la ei. In alte tari, cum ar fi Statele Unite ale Americii, Academia de Stiinte este implicata mult in rezolvarea unor probleme care intereseaza statul, societatea. La noi, membrii Academiei Romane, ca sa ne referim la acest segment, nu sunt solicitati, in suficienta masura, in astfel de demersuri.

T.B.: Ceea ce nu este deloc in regula, ca sa ma exprim intr-o formula blanda.
G.D.: Sunt de aceeasi parere. Cred, de asemenea, ca anumite structuri ale societatii ar avea mult de castigat daca ar lua contact cu membrii Academiei pentru a se consulta, pentru a obtine elementele necesare pentru conceperea si desfasurarea unor actiuni civice. As aminti, in aceasta ordine de idei, raspunsul pe care imparatul Japoniei l-a dat la intrebarile legate de explicatia succeselor economice si sociale ale tarii sale. A precizat ca una dintre cele mai concludente explicatii o constituie apelul la stiinta, la cercetarile stiintifice.

T.B.: Sunt exemple emblematice, din pacate, fara ecoul dorit aici, la noi in tara.
G.D.: Dar nu putem da intreaga vina pe autoritati, pe alte componente ale societatii. O parte din vina, pentru situatia la care m-am referit, ne revine si noua, oamenilor de stiinta. Sectia noastra este – prin componenta, prin obiectivele ei – implicata in rezolvarea unor probleme majore ale progresului societatii romanesti, insa aproape exclusiv prin specificul preocuparilor noastre. Ceea ce lipseste se refera la caracterul institutional al unor relatii ale membrilor Academiei cu entitati care au un rol important in sfera practicii economice si sociale. Bunaoara, ma pronunt pentru o colaborare tot mai stransa, sistematica a Academiei Romane cu Academia de Stiinte Tehnice, cu AGIR, cu alte structuri in vederea dezbaterii unor probleme despre importanta carora ati facut trimiteri la inceputul convorbirii.
T.B.: Sigur, dezbaterea este importanta, dar se impune si o anumita finalitate. De pilda, se contureaza solutii, se fac recomandari. Ele se cer receptate, pana la urma, de factorii decidenti.
G.D.: Desigur, la acest aspect m-am referit cand am amintit modul in care se gandeste si se actioneaza in Statele Unite, in Japonia si in alte tari. In ceea ce priveste sectia noastra din Academie, am propus sa inscriem pe agenda patru obiective principale care pot sa ajute direct si indirect la atingerea dezideratelor amintite. Avem in vedere desprinderea de concluzii din experientele valoroase din trecutul mai apropiat si mai indepartat si in scopul solutionarii unor cerinte ale prezentului si viitorului.

T.B.: In aceasta viziune regasim insusi spiritul academic autentic. Respectiv, valorizarea… valorilor.
G.D.: Asa este. Iata, pe scurt, cele patru directii de actiune. Prima vizeaza teoria si experimentul in cercetarea stiintifica, tema pe care dorim s-o abordam impreuna cu Universitatea Politehnica din Bucuresti. A doua: tehnologia cognitiva si Uniunea Europeana, cu accent pe definirea unui limbaj, a unei terminologii comune. A treia: rolul cercetarii in protectia mediului, tema a carei importanta este evidenta pentru toata lumea. Este vorba despre dezvoltarea durabila. A patra: rolul documentarii in cercetarea stiintifica. Avem in vedere o mai buna valorificare a uriasei cantitati de date stiintifice la nivel national si international. Pentru a demara in directia propusa am luat legatura cu ASTR, cu AGIR, astfel incat sa putem stabili concret actiunile pe care dorim sa le desfasuram impreuna. De asemenea, ne-am adresat, in acelasi scop, universitatilor care au un profil tehnic.

T.B.: Am retinut, din cele expuse de dvs., dorinta de a se apela la experientele valoroase din trecutul mai apropiat sau mai indepartat. Mi-as permite, in aceasta ordine de idei, sa observ ca se valorifica cu totul si cu totul insuficient o astfel de experienta, inclusiv in ceea ce priveste oferirea de modele pentru tanara generatie.
G.D.: Ati atins o coarda sensibila. In ceea ce ma priveste, m-am gandit deseori ca, daca exista o istorie a medicinei, daca exista o istorie a arhitecturii si alte istorii, de ce nu exista o istorie a tehnicii romanesti?

T.B.: Exista, insa, numeroase lucrari in tema.
G.D.: Da, sunt unele contributii remarcabile. Bunaoara, a scris multe lucrari importante presedintele AGIR, Mihai Mihaita, in Editura AGIR au fost publicate si alte lucrari cu caracter istoric privind tehnica romaneasca. Eu ma refer la un adevarat tratat in materie. Se impune sa initiem, in acest sens, o colaborare cu AGIR, cu alte organizatii, asociatii, institutii. Sa realizam un astfel de tratat care sa slujeasca si scolii tehnice romanesti in formarea de specialisti din domeniul nostru de preocupari, de activitate.

T.B.: Adica, daca inteleg bine, este vorba despre lectiile pe care ni le furnizeaza istoria pentru prezent si pentru viitor.
G.D.: Acesta este si sensul remarcilor mele. Referindu-ma la trecut, la propria experienta, nu pot sa nu spun cateva cuvinte despre AGIR, Asociatia Generala a Inginerilor din Romania.

T.B.: Va rugam. In fond, este imposibil sa se scrie o istorie a tehnicii, a stiintelor tehnice din tara noastra fara sa se evoce in mod corespunzator parcursul AGIR si chiar al precursorilor acestei asociatii profesionale de incontestabil prestigiu national si international.
G.D.: Impartasesc integral punctul dvs. de vedere. Fara sa pun in umbra elementele istorice fundamentale, m-as referi pe scurt la experienta personala. Cand am terminat Politehnica, gandul meu a fost sa ma inscriu neaparat in AGIR. Pentru mine era ceva cu totul deosebit sa ajung membru al acestei, cum spuneati, prestigioase asociatii. Era un fel de consacrare profesionala in context civic, aspect pe care, de asemenea, l-am abordat in cursul convorbirii noastre. Asadar, am venit la Bucuresti si cand am intrat in cladirea AGIR am simtit ca sunt un inginer adevarat. Am fost mandru ca am devenit membru al AGIR, sentiment pe care il pastrez nealterat de atunci si pana in prezent, de fapt, pentru toata viata.

T.B.: Imi permit sa observ ca, poate mai mult decat in alte profesii, cei care au optat pentru „meseria“ de inginer au o caracteristica distincta in ceea ce priveste apartenenta la aceasta comunitate profesionala, ceea ce le induce si o stare de spirit de genul celei evocate de dvs.
G.D.: Asa este. Pot spune fara rezerve ca in deceniile care au trecut din acel moment, cand am devenit membru al AGIR, am avut sansa sa colaborez cu membrii de seama ai asociatiei si, trebuie sa spun cu tarie, ca o astfel de colaborare a stat la baza unor realizari personale si comune. Totdeauna am gasit o perfecta intelegere cu membri ai conducerii AGIR in realizarea multora dintre initiativele mele. Pornind tocmai de la o asemenea experienta, consider ca fiecare inginer are datoria sa fie constient ce inseamna asociatia noastra atat in ceea ce priveste implinirea sa profesionala, cat si in ceea ce priveste realizarea obiectivelor comune, inclusiv in directia asigurarii unei participari mai active, in spirit civic, la solutionarea problemelor societatii romanesti.

T.B.: Pentru ca ati revenit la tema centrala a acestei convorbiri, ar fi interesant pentru cititori sa afle opiniile dvs. referitoare la modalitatile practice de atingere a scopurilor amintite, in imbinarea armonioasa a preocuparilor strict stiintifice cu cele – sa le spunem, cu un termen mai popular – cetatenesti.
G.D.: Experienta mea de energetician m-a convins ca este necesar, in toate tipurile de programe si proiecte, sa se asigure cooperari largi si bine asezate pe principii si reguli acceptate, cu convingere, de catre participanti. De aceea, insist asupra necesitatii ca la nivelul Academiei Romane si nu numai, sa se faca demersurile potrivite pentru institutionalizarea unor astfel de cooperari.

T.B.: Cum apreciati, in acest sens, relatiile cu institutele nationale de cercetare stiintifica si dezvoltare?
G.D.: Aceste relatii se cer intarite, la fel cum se impune a se proceda cu entitatile de cercetare din invatamantul superior. Nu trebuie neglijat niciun nucleu de creatie stiintifica si tehnica pentru ca nu ne permitem sa irosim un mare potential de care tara are nevoie sa fie activ, sa participe la rezolvarea marilor probleme ale economiei, ale societatii, in intregul ei.

T.B.: Exista programe nationale de cercetare care creeaza, cel putin la nivel de bune intentii, mediul propice pentru realizarea dezideratelor la care va referiti dvs.
G.D.: Desigur, exista astfel de programe si exista cooperari chiar internationale in cadrul Uniunii Europene si in zone mai largi. Pe de-o parte, se impune sa participam activ la desfasurarea acestor programe, iar, pe de alta parte, sa perfectionam instrumentele de colaborare si cooperare.

T.B.: Retinem aceste idei drept principale concluzii ale convorbirii de fata. Ceea ce apare ca o necesitate nu numai a momentului, ci si ca o linie generala de conduita, intr-o viziune strategica, vizeaza – dupa multe opinii avizate – cresterea vizibilitatii si, in acelasi timp, a intensitatii participarii oamenilor de stiinta si, evident, in primul rand, a membrilor Academiei Romane, deopotriva, in calitatea lor de savanti si de cetateni ai unei tari in care se pune cu acuitate cerinta promovarii valorilor.
G.D.: In abordarea temei centrale, majore, pe care dvs. ati propus-o pentru aceasta discutie, as dori sa subliniez, poate mai apasat decat am facut-o pana acum, un anumit fapt. Fiecare membru al Academiei Romane are, cum este firesc, propriile sale preocupari stiintifice. Uneori sau chiar deseori, aceste preocupari il acapareaza aproape total. Ar fi, dupa opinia mea, nevoie sa ne regandim, intr-o anumita masura, pozitiile pentru a gasi resurse, in primul rand de timp, pentru a participa mai activ si mai des la viata Cetatii.

T.B.: Sigur, este nevoie, ca in orice activitate, de un dozaj optim. Multe depind de personalitatea fiecarui om de stiinta. Insa dvs. ati relevat o tema de principiu. Nu este vorba, sunt convins, despre un dozaj care sa determine reducerea, diminuarea ponderii activitatii stiintifice, ci despre o mai larga deschidere spre actual, spre ceea ce framanta concetatenii nostri, confruntati, in vreme de criza, cu numeroase dificultati, dar mai ales este nevoie de o viziune care sa indice directia principala de actiune pentru dezvoltarea economica si sociala, pentru prosperitate.
G.D.: Fara indoiala, este nevoie de optim si in abordarea activitatii la care ne referim. Unele preocupari stiintifice sunt legate strans de problemele societatii, in sensul subliniat de dvs. Astfel, lucrurile sunt in perfecta ordine. Exista, insa, cercetari fundamentale mai putin legate de viata de zi cu zi din societate. Insa, in calitate de cetateni, avem cu totii datoria sa slujim cauza tarii si prin participarea la rezolvarea marilor ei probleme, din prezent, ca si din viitor. In aceasta privinta, Academia Romana s-a pronuntat si se pronunta cu deplina claritate. La fel si Academia de Stiinte Tehnice din Romania si Asociatia Generala a Inginerilor din Romania. Gandim si actionam pe aceeasi „lungime de unda“.