Un nou proiect national, sub semnul dezvoltarii durabile, in context european si mondial
Data: 16 - 30 aprilie 2011
Propune fostul presedinte al Romaniei, prof. univ. dr. Emil Constantinescu
Fostul presedinte al Romaniei in perioada 1996 – 2000, prof. univ. dr. Emil Constantinescu, a primit titlul Doctor Honoris Causa acordat de Universitatea Politehnica din Bucuresti, pentru merite deosebite in lumea universitara. La ceremonia de decernare prezidata de rectorul Universitatii Politehnica din Bucuresti, prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, au participat presedintele Academiei Romane, acad. Ionel Haiduc, rectorii si prorectorii mai multor universitati, decani, membri ai Senatului Universitatii Politehnice, personalitati ale stiintei si culturii din Romania. Discursul de receptie sustinut de prof. univ. dr. Emil Constantinescu s-a intitulat Iesirea din Labirint. In cele ce urmeaza, prezentam cateva fragmente din acest discurs:
In ultimii ani, am fost deseori provocat, in situatii considerate critice, sa ma pronunt, in tripla postura de om de stiinta, de reprezentant al societatii civile si de om de stat asupra starii natiunii si asupra viitorului ei.
Mi-am amintit ca, la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, generalul Marshall, insarcinat cu elaborarea unui plan de reconstructie a Europei devastate, credea ca ganditorii Greciei antice ar gasi solutii mai bune decat oamenii politici contemporani si m-am oprit asupra mitului lui Tezeu, salvatorul cetatii Atena, in interpretarea lui André Gide. André Gide a scris eseul Tezeu in 1946, in amurgul vietii sale, intr-o Franta marcata de pierderi economice si umane, sfasiata intre euforia victoriei si umilinta colaborationismului, incercand sa transmita un mesaj de redresare plecand de la individ la cetate si de la cetate la umanitate. La prima lectura, prin anii ’70, am vazut in Tezeu un ghid de formare umana. (…) Mai aproape in timp, mi s-a parut semnificativ episodul Labirintului, in care locul central il ocupa Dedal, carturar, constructor, inginer mecanic si chimist, nu luptatorul Tezeu. (…) La sfarsitul vietii sale, Tezeu a invatat ca suferinta inalta si izbaveste. El este mandru ca a intemeiat noua Atena, ca atenienii, dintre toti, sunt singurii vrednici sa poarte numele de Popor si ca, dupa moartea lui, oamenii vor sti sa vada ca sunt mai fericiti, mai buni si mai liberi. Individul, cetatea, umanitatea: firul care asigura iesirea din Labirintul destinului.
Intorcandu-ne din lumea mitului antic in lumea in care traim, putem observa, dupa o experienta de peste doua milenii, ca destinul istoric al natiunilor depinde de capacitatea de a imagina un mare proiect politic. Si ca acesta nu se poate realiza decat daca este precedat de un proiect cultural, singurul capabil sa miste oamenii spre progres. „Fatalitatea care mana eroii miturilor grecesti nu este «exterioara», ci este «interioara», dedusa din coordonatele psihologice ale fiecaruia“, scria de aceasta data tanarul Gide in 1919, la sfarsitul Primului Razboi Mondial. (…)
In 2007, natiunea romana a finalizat, dupa un secol si jumatate de incordare, rataciri si sacrificii, proiectul politic lansat de elitele intelectuale pasoptiste. Proiectul politic vizionar al Revolutiei de la 1848 proclama ca idealuri nationale unitatea romanilor, independenta, progresul si modernizarea tarii, eliberarea de sub dominarea imperiilor estice si alaturarea Romaniei la democratiile avansate si prospere din vestul Europei. (…)
In 2007, Romania a devenit membra a UE si si-a vazut indeplinite idealurile sale seculare. In acelasi timp, ea a primit garantii ferme pentru prezervarea lor. Dar, cum aveam sa constatam si noi, ca si celelalte tari foste comuniste, dupa euforia de dupa prabusirea dictaturii, anii care au urmat nu au insemnat „sfarsitul istoriei“, ci inceputul unei alte istorii, care are nevoie de un mare proiect national.
Care ar trebui sa fie acest nou proiect national si cine sunt cei chemati sa-l formuleze?
Contextul istoric al apartenentei la Uniunea Europeana si la lumea globalizata ne impune ca, simultan cu acceptarea unor reguli comune in domeniul administratiei, economiei, justitiei si a unor delegari de suveranitate in domeniul politicii externe, al apararii sigurantei nationale, sa ne construim noi insine proiectul identitatii noastre europene intr-o lume globalizata. Acest proiect identitar nu poate fi limitat la cetatenii traitori in interiorul granitelor de stat, ci trebuie sa se adreseze in mod egal tuturor celor care-si recunosc apartenenta la natiunea romana, oriunde s-ar gasi ei in lume. Proiectul national poate fi propus – dar nu impus – si va fi acceptat numai daca o parte semnificativa a poporului va gasi in el argumente pentru recastigarea demnitatii nationale si a respectului de sine individual.
De ce nu am avut pregatit un nou proiect national pentru Romania, membra UE si NATO, care sa faca fata provocarilor societatii cunoasterii si lumii globalizate? Dupa parerea mea, aceasta s-a intamplat pentru ca, la nivelul anilor 1999 – 2000, cand poporul accepta sa plateasca pretul schimbarii, o parte a elitei intelectuale, mica dar vocala, care confundase idealurile cu iluziile, nu l-a inteles si s-a declarat dezamagita.
De ce aceasta parte a elitei intelectuale nu l-a inteles? Pentru ca nu era obisnuita sa opereze cu o istorie a conceptelor, ci doar cu una a personalitatilor carismatice salvatoare. La care se adauga si o lene intelectuala, deoarece un proiect national implica in societatea cunoasterii capacitatea transferarii informatiilor in cunostinte si un efort substantial de intelegere a distributiei cunostintelor si a sistemelor de sustinere a vietii.
Depasirea crizei actuale nu este legata atat de dificultatile financiare, economice sau politice, ci de lipsa unui nou proiect national. Am schimbat un sistem dictatorial cu un sistem care a mers pe calea democratiei si economiei de piata, fara sa avem o analiza serioasa a perioadei depasite, si am pierdut 20 de ani incercand sa-i intelegem pe altii, fara capacitatea de a ne intelege pe noi. Nu avem nici in momentul de fata o informatie corect actualizata asupra resurselor naturale, ale subsolului si solului Romaniei, necesare pentru programele de dezvoltare a economiei reale. Nu avem o evaluare asupra resurselor umane, asupra starii de sanatate fizica si mentala a natiunii si nici o prezentare transparenta a resurselor financiare. Si mai grav e ca nu avem o evidenta a resurselor stiintifice, tehnologice si culturale intr-o societate care se declara a cunoasterii. Iata de ce, de multe ori, am senzatia ca Romania este tratata sau, si mai grav, se considera singura ca o societate comerciala care poate fi evaluata de oricine doar dupa o serie de indicatori financiari, economici sau sociali, si acestia vazuti statistic si nu in conexiunea lor.
Un proiect istoric, capabil sa genereze o sinergie a tuturor valorilor colective si creative, trebuie nu numai sa rememoreze trecutul si sa descrie corect prezentul, dar trebuie sa prevada directiile de evolutie a natiunii noastre in prima jumatate a secolului XXI. O strategie de dezvoltare durabila pentru urmatorul deceniu nu se poate elabora decat daca avem o viziune a Romaniei, a Europei si a lumii la nivelul 2050 si plecand de la aceasta. Numai pe baza unei astfel de strategii se poate elabora un set de politici publice coerente pe termen scurt. Iesirea din actualul impas politic se poate face numai daca aceasta strategie este ratificata sub forma unui pact intre societatea civila si principalele partide politice, garantandu-se transpunerea ei in viata, indiferent de alternantele la guvernare. Este dreptul partidelor politice de a alege modalitati specifice de aplicare, in functie de specificul propriei ideologii, dar fara a modifica esenta strategiei nationale de dezvoltare.
Cine sunt cei chemati si cei capabili sa formuleze un astfel de proiect istoric? Este o intrebare la care am sa incerc un raspuns prin excludere. La prima strigare, ar trebui sa raspunda cei care sunt insarcinati prin definitie cu acest demers, si anume clasa politica sau, altfel spus, Guvernul, Parlamentul, partidele politice. Din pacate, la nivelul partidelor politice nu vedem nici macar o abordare doctrinara a viitorului natiunii. Chiar daca ar exista, implicarea lor in rezolvarea unor probleme administrative sau legislative stringente in actualitatea imediata nu le va lasa ragazul necesar pentru constructii intelectuale mai ample. Nu exista semne privind strategii convingatoare nici la companiile economice si financiare romanesti. Chiar daca ar exista, ele s-ar centra, in mod firesc, pe obtinerea profitului si interesele corporatiste nu coincid niciodata pe deplin cu cele ale cetatenilor.
De aceea, cred ca un astfel de mare proiect national intra in responsabilitatea directa a elitelor intelectuale. Cand spun acest lucru ma refer direct la personalitatile cu valoare recunoscuta in centrele de excelenta europene si mondiale, detinatoare ale unui capital de competenta si moralitate. Din fericire, elita intelectuala romaneasca exista si este reprezentata prin mari valori din domeniul stiintelor exacte, tehnologice, economice si umaniste. Ceea ce lipseste este sinergia acestor valori in jurul unui mare proiect printr-un for de comunicare, dezbatere si cooperare. Putem sa construim un proiect national dar, in acelasi timp, sa construim un nou mod de a gandi, eliberat de patima si resentimente, in care adevarul si valoarea sa castige in fata peroratiilor lipsite de argumente.
Este necesar ca spiritul academic sa fie reinviat in societatea noastra, pentru ca acesta implica exact ce ne lipseste: respectul pentru punctul de vedere al celorlalti, dialogul civilizat si rational. Numai astfel putem crea un spatiu care sa promoveze dialogul academic, schimbul de cunostinte si idei intre generatii, care sa sprijine talentele tinere in drumul lor spre performanta, sa stabileasca noi canale de comunicare intre membrii societatii civile si intre societatea civila, clasa politica si administratie, mediul de afaceri, sa identifice si sa valorifice valorile traditionale romanesti in armonie cu cele universale, sa promoveze identitatea culturala a romanilor in contextul integrarii europene si al globalizarii, sa stabileasca un parteneriat cu mass-media pentru a propaga aceste valori in sanul intregii societati romanesti. Prioritara insa este recastigarea respectului pe care societatea romaneasca l-a avut fata de elitele intelectuale, respect generator de incredere si progres.
Putem iesi de sub nefasta traditie a unei tari unde toate lucrurile sunt lipsite de consecinte? Sunt convins ca da, si in acest scop am constituit, in 2009, FORUMUL ACADEMIC ROMAN sub un consiliu onorific al presedintilor Academiei Romane, al rectorilor Universitatii Politehnice si Universitatii Bucuresti, a carui misiune este elaborarea studiilor Romania 2050 si Romania 2030. Invit toate mintile luminate ale elitei stiintifice si culturale romanesti sa se alature acestui demers.
Cred, de asemenea, ca trebuie sa sprijinim demersul Academiei Romane de a realiza, la initiativa academicianului T. Postolache, Noua Enciclopedie a Romaniei. Aceasta lucrare fundamentala poate constitui referentialul de care avem nevoie pentru a ne identifica resursele actuale. Mai mult decat atat, fiind conceputa ca o enciclopedie de generatia a treia, ea corespunde conceptului societatii cunoasterii prin incorporarea viziunilor asupra viitorului.
Societatea cunoasterii marcheaza o schimbare radicala a raporturilor dintre stiinta si politica, dintre oamenii de stiinta si oamenii de stat. In aceasta dimensiune, nu mai pot exista strategii si politici rationale „independente“ de stiinta: oamenii de stiinta sunt somati sa ofere societatii, umanitatii, inclusiv politicienilor, tot ceea ce stiu, sa nu treaca sub tacere ceea ce inca nu stiu, sa faca loc punctelor de vedere diferite conturate in cercetare si sa le analizeze obiectiv.
Un proiect national pentru Romania poate sa readuca in societatea noastra acel weltanschauung, prin care filosofii germani credeau ca fiecare epoca are un anume mod, un mod propriu de a vedea lumea si, mai ales, acel gestalt de weltanschauung in care intregul inseamna mai mult decat suma partilor care-l compun.
Inovatia stiintifica si tehnologica, pragmatismul financiar economic se pot uni in mod armonios cu imaginatia filosofilor, oamenilor de litere si arta pentru ca acest concept corespunde cel mai bine cu ceea ce ar trebui sa fie politica in societatea cunoasterii si-n lumea globalizata a viitorului, o viziune complexa asupra viitorului bazata pe un nou dialog asupra valorilor umane.
Pentru iesirea din LABIRINT este nevoie de crearea unui nou arbitraj intre putere si cunoastere, care sa reconfigureze un cadru in care fiecare individ sa poata nu numai sa fie, ci si sa devina. Numai prin transformarea strategiei noastre seculare de supravietuire intr-o strategie de autodepasire putem duce „sentimentul romanesc al fiintei“ dincolo de „sentimentul romanesc al urii de sine“ la un „sentiment romanesc al respectului de sine“.
Proiectul National al Romaniei secolului XXI poate sa fie astfel pilonul unei noi solidaritati, care sa se bazeze pe respectul de sine si sa creeze sentimentul demnitatii nationale, fara de care nu putem sa fim parteneri credibili in lumea de azi si-n vremurile care vor veni.