O sansa pentru revitalizarea mineritului in Romania
Data: 16-30 aprilie 2024
În ultimii ani, mineritul din România s-a diminuat până aproape de dispariție. Nu discutăm aici cauzele acestui fenomen cu consecințe nefaste din mai multe puncte de vedere. Mineritul pentru minereuri neferoase, feroase, auro argentifere și altele nu a găsit calea de revitalizare; în schimb, odată cu apariția noii revoluții industriale, a apărut o cerere imensă pentru așa numitele materiale strategice și în special pentru cele critice. Odată cu creșterea cererii, s-a majorat și prețul acestora pe plan mondial. Acumulări care în trecut erau nerentabile pentru exploatare devin acum exploatabile.
- Credit foto: www.pixabay.com
Recent, la nivelul UE a fost adoptată Legea materiilor prime critice (CRMA), preconizându-se că cererea de astfel de materii prime va crește exponențial în următorii ani. Materiile prime critice sunt materii prime de mare importanță economică pentru UE, cu un risc ridicat de întrerupere a aprovizionării din cauza concentrării surselor lor și a lipsei unor produse de substituție bune și accesibile ca preț. Printre măsurile adoptate se numără și simplificarea emiterii acordurilor pentru exploatarea lor și introducerea unor termene-limită clare pentru procedurile de autorizare pentru proiecte. Această lege permite Comisiei și statelor membre să recunoască statutul strategic al unui proiect, impune evaluări ale riscurilor legate de lanțul de aprovizionare și impune statelor membre să dispună de planuri naționale de explorare și asigură accesul UE la materii prime critice și strategice prin intermediul unor obiective ambițioase privind extracția, prelucrarea, reciclarea și diversificarea surselor de import.
CRMA stabilește trei repere pentru consumul UE: 10% din consum să provină din extracția locală; 40% din minereurile extrase să fie procesate în UE și 25% din materiale să provină din reciclare.
Textul final al CRMA identifică două liste de materii (34 de materii critice și 17 materii strategice) care sunt esențiale pentru tranziția ecologică și digitală, precum și pentru industria de apărare și cea spațială. În comparație cu cele 30 de CRM-uri din 2020, există șase noi - Arsenic, Feldspat, Heliu și Mangan, plus Cupru și Nichel - și două au ieșit (Indiu și cauciucul natural). Niciunul dintre materialele nou depistate (neon, kripton, xenon și lemn rotund) nu a fost considerat critic.
„În țara noastră există oportunități, unele cu un bun potențial de exploatare, dar sunt și rezerve necercetate geologic. Astfel, din categoria resurselor nemetalifere, economic importante, cu rezerve geologice cunoscute și posibilități de exploatare fac parte nisipurile cuarțoase și grafitul. Din categoria resurselor nemetalifere, economic importante, cu rezerve geologice necunoscute fac parte mineralele de bor și fosfor. Mai departe, din categoria resurselor metalifere economic foarte importante, cu rezerve geologice necunoscute și cu un potențial moderat fac parte cromul, magneziul, germaniul și telurul. Din categoria resurselor metalifere economic importante, cu rezerve geologice neevaluate și cu un potențial moderat: stibiu (antimoniu), wolfram (tungsten) și pământuri rare (TR). Sunt perspective relativ reduse de descoperire a unor resurse de cobalt, indium, niobiu, galiu, minerale din grupa platinei", se mai arată într-un document realizat de Ministerul Economiei.
O imagine de ansamblu asupra potențialului subsolului românesc în elemente rare/critice a fost publicată recent în editura AGIR de fostul președinte al Agenției Naționale de Resurse Minerale, dr. ing. Mihail Ianăș.
Unul dintre articolele CRMA prevede ca statele membre, timp de un an după intrarea în aplicare a Actului, să-și pregătească propriile programe naționale de explorare. Asta înseamnă că fiecare stat membru va trebui să se ducă pe teren și să descopere resursele care sunt. Evident, să revadă datele pe care le au la dispoziție și apoi să vadă dacă sunt și alte posibilități. Sunt acum tehnologii de cartare geologică, geofizică și geochimică, totul este digitalizat, sunt extrem de multe posibilități pentru identificarea unor astfel de acumulări de substanțe minerale utile.
Dr. ing. Amuliu Proca
Alte articole
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/507_ce-pregateste-terenul-pentru-integrarea-in-siguranta-a-taxiurilor-aeriene-si-a-altor-utilizari-revolutionare-ale-dronelor_1.jpg)
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/207_lansarea-unei-carti-eveniment-despre-valorificarea-bogatiilor-naturale-a-fortei-gandirii-creative_1.jpg)
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/474_industria-la-startul-unui-reviriment-cantitativ-si-calitativ_1.jpg)
![](https://www.agir.ro/pictures/thumb_mic_articol/414_google-deruleaza-un-program-de-mentorat-destinat-start-up-urilor-care-vor-sa-inoveze-cu-ajutorul-ai_1.jpg)